Cătălin Cherecheş şi Sebastian Ghiţă sunt doi fugari din faţa legii care au unele puncte în comun. Amândoi au fugit din România cu doar câteva ore înainte de încătuşare – unul urma să fie încătuşat în baza unei previzibile condamnări definitive, celălalt în baza unui iminent mandat de arestare –, amândoi erau, la data părăsirii ilegale a ţării, membri PSD, în funcţii de reprezentare. Diferenţa vine din modul în care au reacţionat autorităţile şi care vorbeşte despre existenţa, în cazul unuia, a unei protecţii informale oferite de sistem.

La nici trei zile de la fuga din ţară a primarului PSD de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, sub o falsă identitate şi cu doar câteva ore înaintea pronunţării sentinței definitive prin care a fost condamnat la cinci ani de închisoare, Ministerul Afacerilor Interne a anunţat demiterea şefului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a şefului Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș şi a celui al Serviciului Județean de Protecție Internă Maramureș, dispunând, totodată, o anchetă internă care să elucideze modul în care Cătălin Cherecheş, aflat sub interdicţie judiciară, a putut pleca din ţară cu actele unui văr de-al său. Iată, se poate spune, când cel vizat nu este un protejat al sistemului, chiar dacă are nişte studii în zona de securitate, se pot lua urgent măsuri legale. Nu este nimic de aplaudat, este doar o reacţie normală şi legală a unei instituţii a statului în faţa unei situaţii de încălcare flagrantă a legii. Poate fi de aplaudat doar în comparaţie cu atitudinea de sfidare a legii pe care o altă garnitură de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi a Poliţiei de Frontieră a avut-o, în decembrie 2016 şi încă după aceea, faţă de fuga din ţară a fostului deputat PSD şi şef al Comisiei de control a SRI Sebastian Ghiţă.

În noaptea de 19 decembrie 2016, după ce participase la o chermeză a SRI, Sebastian Ghiţă, care tocmai îşi pierduse calitatea de deputat PSD şi, implicit, imunitatea parlamentară, scăpa de sub observaţia echipajului de filaj al Direcţiei de Operaţiuni Speciale. Era cercetat penal, pus sub control judiciar şi avea interdicţia de a părăsi ţara. Cu toate acestea, două zile după aceea se anunţa oficial fuga sa din ţară. Câteva luni mai târziu, în aprilie 2017, opinia publică afla, oficial, că Sebastian Ghiţă este în Serbia, ţară apropiată de Rusia – unde fusese prins cu acte falsificate. Poliţia Română se dovedise incapabilă să-l captureze, la fel cum cea de Frontieră a fost incapabilă să-l oprească să părăsească ilegal ţara. În august 2018, Sebastian Ghiţă s-a mai eliberat de o grijă: solicitarea de extrădare în România a fost respinsă de autorităţile sârbe. Iar în ianuarie 2019, anunţa că a obţinut statut de azilant politic. Se întâmpla la câteva zile după ce se întâlnise la Belgrad, „la un şpriţ” cu alţi doi moguli de presă, Cozmin Guşă şi Dan Andronic, pentru a discuta despre… problemele din mass-media din România. Vizită ce a avut loc, ce coincidenţă!, în perioada în care la Belgrad se aflau Vladimir Putin şi camarila sa, beneficiari ai unei primiri grandioase: zeci de mii de oameni fuseseră aduşi de prin ţară şi mobilizaţi de partidul președintelui Aleksandr Vučić și de organizații pro-ruse, pentru a-l întâmpina pe Putin. Apoi, în acelaşi an 2019 se făceau eforturi de readucere a lui în politica din România. Toamna îl găseam pe Sebastian Ghiţă, prietenul fostului premier Victor Ponta, cap de listă în cursa electorală parlamentară pentru ultranaţionalistul Partid România Unită, aliat electoral cu Partidul România Mare al lui Vadim Tudor. Ca o paranteză, nu irelevantă, PRU a fost fondat de Bogdan Diaconu, care în perioada 2012-2013, pe când era deputat PSD, colabora cu Vocea Rusiei, canal al Kremlinului, scriind articole virulent anti-occidentale.

Peste câteva zile se împlinesc, iată, șapte ani de când Sebastian Ghiţă a fugit, fără să suporte repercusiunile legii. Nici acum nu se ştie public, pentru că nu se comunică oficial, nici cum, nici pe unde, nici cu ajutorul cui a fugit din ţară. Fuga din ţară a lui Sebastian Ghiţă, în timp ce era pus sub control judiciar şi avea interdicţie de a părăsi România – caz în care vorbim, posibil, de complicitate din partea unor angajaţi ai Poliţiei de Frontieră, complicitate care ar fi putut duce mult mai sus de tura de noapte dintr-un punct de trecere a frontierei –, nu s-a soldat cu nicio demitere. Nici nu a făcut obiectul vreunei anchete interne şi nici al vreunei anchete penale care să clarifice dacă a fost neglijenţă în serviciu sau favorizarea infractorului. În jurul fugii din ţară a lui Sebastian Ghiţă fusese pur şi simplu ridicat un zid de tăcere complice. Ministerul de Interne, pe când era condus de protejata lui Liviu Dragnea, Carmen Dan, a refuzat să comunice cum şi pe unde a fugit Sebastian Ghiţă din România, La fel, Poliţia de Frontieră a refuzat să facă publice orice fel de informaţii, ivocând un dosar penal care nu exista, adică minţind cu bună ştiinţă.

O tăcere complice care poate fi explicată, informal, prin câteva informaţii din CV-ul lui Sebastian Ghiţă, ajuns dintr-un absolvent mediocru al unei facultăţi de Management în cadrul Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti şi un om de afaceri din provincie, direct pe orbita politicii mari, de-a dreapta staff-ului PSD, propulsat apoi în poziţia influentă de membru al Comisiei parlamentare de Control al SRI şi în cea de patron sau dirijor din umbră al unor afaceri de milioane de euro din contracte cu statul, afaceri cu SRI.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.