Rocadă între un inculpat şi un condamnat

Melania-CInceaSolidarizarea PSD cu Liviu Dragnea, după condamnarea acestuia, şi, acum, votarea lui ca număr unu al partidului – tradusă printr-o rocadă între un inculpat şi un condamnat – dovedeşte că refuzul de a se delimita de penal stă în gena unora dintre oamenii care conduc acest partid.

 

Consiliul Executiv al PSD şi-a ales, azi, preşedintele interimar. Pe Liviu Dragnea. Deşi condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul “Referendumul”, acesta a înregistrat o victorie zdrobitoare în faţa Rovanei Plumb: 65 de voturi la 18. Un vot după care se poate spune doar atât: previzibil. Pentru că PSD a dovedit nu o dată că refuzul de a se delimita de penal pare să stea în gena unora dintre oamenii care conduc acest partid. Să ne reamintim câteva episoade:

La finalul lunii mai, după condamnarea lui Liviu Dragnea, însuşi Victor Ponta, pe atunci şef al PSD, recurgea la o mistificare grosolană a adevărului în dosarul “Referendumul”. La foarte scurt timp după pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sentinţei, media aservită PSD şi organizaţiile teritoriale ale partidului preluau mesajul şi vorbeau, la unison, despre o decizie politică şi despre nevinovăţia d-lui Dragnea. Astfel că, înainte de şedinţa BPN al PSD, în care Liviu Dragnea fusese aşteptat să-şi anunţe decizia de a demisiona de la conducerea partidului, mai toate organizaţiile judeţene se solidarizaseră cu el, cerându-i solemn să rămână în partid. O atitudine la care, să ne amintim, a recurs şi staff-ul PSD, chiar în timpul şedinţei. “Toţi ne-am opus la o decizie de autosuspendare”, declara, după şedinţă, Olguţa Vasilescu. În timp ce preşedintele PSD, Victor Ponta, se răţoia la presa insistentă: “Doar nu l-a suspendat Dragnea singur pe Băsescu, da?!”.

Nu a contat că această condamnare confirma o fraudă electorală de proporţii, la care USL, prin intermediul unor păpuşari, printre care şi numărul doi în PSD şi numărul doi în Guvern, Liviu Dragnea, a recurs în vara lui 2012, în încercarea de a-şi duce la bun sfârşit lovitura de stat. Nu a contat nici că, teoretic, PSD şi-a asumat în faţa electoratului, prin Consiliul Naţional al partidului, să respecte nişte criterii de integritate – care, printre altele, prevăd ca membrii de partid sancţionaţi de instanţe să îşi piardă funcţia politică. Nu a contat nici că această condamnare afectează – şi mai mult – imaginea partidului. A contat doar declaraţia mistificatoare a premierului şi liderului PSD Victor Ponta: “Decizia Curţii Supreme este una simbolică, de condamnare din punct de vedere juridic a unei acţiuni politice – suspendarea preşedintelui Băsescu şi referendumul – practice, na celor 7,4 milioane de români care au votat şi a liderilor. (…) dacă se aplică regula din acest dosar, şi anume că îndemnând oamenii să vină la vot comiţi o faptă penală, cu siguranţă toate scrutinele de orice tip din România trebuie să aibă un alt specific”. Şi a mai contatat, în ochii aceloraşi, strădania d-lui Ponta de a-l martiriza pe Liviu Dragnea – “Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”.

Şi toate astea, deşi era clar că decizia de condamnare în dosarul “Referendumul” nu s-a dat pentru îndemnarea la vot a populaţiei, ci pentru modul în care s-a făcut acest lucru, pentru fraudarea votului – un act prin care democraţia a fost pusă în pericol. Pentru că asta a făcut, în vara lui 2012, USL. În iulie 2012, toate acţiunile derulate de USL, în doar câteva zile, cu o viteză ameţitoare, au trădat premeditarea a ceea ce s-a vrut o lovitură de stat – ratată milimetric, din fericire. De la încercarea de înlăturare, în regim de urgenţă, a preşedintelui din funcţie, la înlăturarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, schimbarea Avocatului Poporului – singurul care putea ataca la CCR ordonanţele guvernamentale –, trecerea Monitorului Oficial din subordinea Parlamentului în cea a Secretariatului General al Guvernului – pentru ca modificarea de legi să aibă drum lin –, şi până la încercarea de îngrădire a prerogativelor CCR, pentru ca această instituţie să nu se mai poată pronunţa asupra deciziilor luate de Legislativ, indiferent despre ce aberaţii legislative sau contradicţii cu Constituţia era vorba – o prevedere pe care au inclus-o, un an mai târziu, şi în noua Constituţie care, pe motiv de dezintegrare a USL, nu a mai apucat să fie votată. Scopul din spatele tuturor acestor acţiuni fusese acela de a ajunge la putere şi de a încerca să-şi scăpe de Justiţie puşcăriabilii cu carnet de partid.

Solidarizarea PSD cu Liviu Dragnea, după condamnarea acestuia, şi, acum, votarea lui ca număr unu al partidului – tradusă printr-o rocadă între un inculpat şi un condamnat – dovedeşte că refuzul de a se delimita de penal stă în gena unora dintre oamenii care conduc acest partid.

În mai 2014, de exemplu, după ce SUA anunţau că se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei în Europa Centrală şi de Est, în strânsă colaborare cu UE, primul-ministru Victor Ponta transmitea mesajul că baronii săi puşcăriabili sunt mai importanţi decât partenerii strategici ai României. De 1 mai, acelaşi an, chiar mergea la Constanţa, în fieful a doi baroni cercetaţi de DNA pentru fapte de corupţie, care, nu o dată, au ieşit în peisaj cu declaraţii virulente la adresa procurorilor anticorupţie – Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre. Cu ultimul a făcut băi de mulţime, exact în cartierul de locuinţe sociale „Henri Coandă”, care apare în dosarul DNA în care Radu Mazăre este cercetat pentru fals în declaraţii şi luare de mită. Mai mult, şi-a declarat public susţinerea faţă de acesta: «Stau lângă cine trebuie. O să fiu alături de Radu».

În aprilie 2014, după arestarea liderului PSD şi al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu – cercetat într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA, în ale cărui stenograme apărea, la vremea respectivă, şi numele premierului, în contextul unui posibil trafic de influenţă – dl Ponta le promitea baronilor cu probleme penale: «În ziua în care pe poarta de la Cotroceni va ieşi Băsescu, îi vom face dreptate şi lui Costică Nicolescu, şi celorlalţi». 

Un an mai devreme, în aprilie 2013, la Congresul PSD Adrian Năstase – în fond, un condamnat de drept comun pentru fapte de corupţie, fără aura de condamnat politic, pe care vor unii să i-o aşeze – a fost întâmpinat ca o figură mesianică. În timp ce din difuzoare răsuna “Oda bucuriei”, sala s-a ridicat în picioare, aplaudându-l frenetic. După care nou-alesul preşedinte executiv al partidului, Liviu Dragnea – el însuşi cu probleme penale – îi închinase un Laudatio. Proclamându-l pe Adrian Năstase “un simbol”: “Perioada cât a lipsit pentru noi a fost un gol uriaş. Adrian Năstase este un simbol. Adrian Năstase ne-a dat mereu lecţii de viaţă şi ne dă şi acum. Îl aştept cu drag şi îi zic «Bine s-a întors acasă»”. Ce mesaje a transmis atunci PSD, chiar de la vârful partidului? Că oamenii aceştia nu au dezavuat fapta fostului lor şef şi, pentru unii, mentor, Adrian Năstase. Că nu au învăţat nimic din această lecţie. Că nu s-ar da în lături să procedeze similar, dacă soarta politică le-ar oferi şansa. Că dovedesc respect zero faţă de lege.

Vor fi unii, probabil, care vor spune că e doar problema strictă a partidului, că e treaba PSD pe cine-şi alege reprezentanţi şi conducători şi dacă respectă sau nu criterii de integritate. Nu, am mai spus-o, nu e doar treaba partidului, pentru că partidul livrează oameni în funcţii de conducere în stat. Şi am văzut în ultimii trei ani ce a livrat PSD, cel mai mare partid din România: de la o aglomeraţie de miniştri şi parlamentari penali la un prim-ministru plagiator, un prim-ministru care a atins „performanţa” de a fi primul premier european pus sub urmărire penală în timpul mandatului, pentru o pleiadă de fapte de corupţie. Deci, este şi treaba noastră, a celor conduşi de astfel de oameni.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS