APIA, atrasă de reprezentanţii la vârf ai PSD Timiş în jocul politic?

Munci agricolePotrivit unor informaţii recent vehiculate pe unele canale media locale, liderul CJ Timiş şi preşedinte al PSD Timiş, Titu Bojin, ar fi solicitat sancţionarea, prin măsuri de natură economică, a  unor persoane care au exprimat public puncte de vedere critice la adresa partidului de guvernământ. Liderul CJT ar fi dispus identificarea unor metode birocratice care să le îngreuneze accesul la subvenţiile agricole. APIA infirmă informaţia.

 

Sancţiuni economice, dictate de interese politice?

Confruntările din campania electorală produc, se pare, în Timiş, şi victime colaterale ale încleştărilor politice. Potrivit unei publicaţii locale online, la solicitarea preşedintelui PSD Timiş şi, totodată, lider al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, ar fi fost întocmită o listă cuprinzând numele unor persoane în cazul cărora ar fi fost dispuse o serie de măsuri menite să le genereze prejudicii din punct de vedere economic. „Lista neagră” ar conţine numele persoanelor vizate, prin ricoşeu, de aplicarea unor sancţiuni economice, prin tergiversarea unor proceduri sau prin îngreunarea parcursului birocratic care să le permită acestora accesul la surse de finanţare a căror alocare este gestionată de către o serie de instituţii ale statului.

Titu Bojin (1)Vizată de presiunile politice exercitate ar fi, potrivit informaţiilor publicate pe platforma citată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Timiş, organism cu responsabilităţi în distribuirea către deţinătorii de suprafeţe agricole din judeţ a subvenţiilor pentru terenurile deţinute în proprietate. APIA, mai precizează sursa citată, ar face obiectul presiunilor de ordin politic venite dinspre liderul CJ Timiş, care ar fi solicitat identificarea unor motive menite să împiedice aprobarea la plată a unor dosare de finanţare depuse de către persoane al căror nume figurează pe lista celor declaraţi indezirabili de către PSD.

Directorul executiv APIA Timiş: „Niciodată elementul politic nu a avut vreo influenţă”

Chestionat cu privire la situaţia acordării subvenţiilor pentru fermierii din Timiş, directorul executiv al APIA Timiş, Florin Faur, a declarat că efectuarea plăţilor a fost solicitată încă din cursul săptămânii trecute. “Am fost între primele zece judeţe din ţară care au solicitat autorizarea efectuării plăţilor”, precizează acesta.

Florin Faur portretÎn ceea ce priveşte informaţiile potrivit cărora s-ar exercita presiuni de ordin politic asupra instituţiei, pentru a tergiversa aprobarea la plată a unor dosare pentru alocarea subvenţiilor aferente suprafeţelor de teren deţinute, Florin Faur susţine că nu există o asemenea directivă pe linia angajaţilor APIA: „Toţi cei care au dreptul îşi vor primi acest drept”. Directorul executiv al APIA Timiş a catalogat orice posibil demers menit să genereze sancţiuni economice în spatele cărora stau raţiuni de ordin politic drept “un abuz teribil”. „Nimeni nu intervine politic să ne dea directive de genul acesta. Ar fi un abuz teribil”, apreciază directorul executiv al APIA Timiş. Acesta mai spune şi că persoanele îndreptăţite să primească subvenţii pentru terenurile agricole deţinute, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, trebuie să se adreseze APIA dacă suspicionează nereguli. “Trebuie verificat dacă nu sunt probleme procedurale, de ordin obiectiv. (…) Să ne aducă la cunoştinţă situaţia, pentru a verifica pe toată linia”, mai spune directorul executiv APIA Florin Faur, asigurând că toţi cei peste 21.000 de beneficiari de subvenţii din judeţ vor intra în posesia drepturilor lor legale.

Avansurile din subvenţiile destinate fermierilor, autorizate la plată Începând cu 16 octombrie, APIA a anunţat, prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina de internet a instituţiei, că autorizează la plată avansurile destinate fermierilor care au depus cereri de plată în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) – Campania 2014, pentru hectarele de teren pe care aceştia le au în exploataţie.

Plăţile vor fi acordate fermierilor care şi-au depus cereri pentru acordarea subvenţiilor până la data limită indicată şi pentru care s-au efectuat verificările necesare îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul CE nr. 73/2009.

Potrivit H.G. nr. 863/2014 referitoare la stabilirea pentru anul 2014 a cuantumului plăţilor directe unice pe suprafaţă, plăţilor separate pentru zahăr şi plăţilor specifice pentru orez, care se acordă

în agricultură în sectorul vegetal, cuantumul pentru plata SAPS – Campania 2014 este de 156,89 euro/ha.

Plata în avans poate fi acordată în procent de până la 50% din valoarea totală a plăţilor directe, România acordând un

avans de 69,00 euro/ha. Suma totală alocată României este de  

1.367.527 mii euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), pentru o suprafaţă de referinţă de 8,7 milioane ha.

Plăţile se vor face la cursul de schimb de 4,4102 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2014 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 342/03 din 01 octombrie 2014.

Sumele totale necesare aplicării schemelor de plăţi sunt alocate temporar din veniturile din privatizare în lei şi în valută, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului şi contul curent în valută al Ministerului Finanţelor Publice, urmând să fie decontate ulterior de către Comisia Europeană, din Fondul European pentru Garantare în Agricultură.

Print Friendly, PDF & Email