Alimentarea cu gaz a localităților Deta și Opatița, afectată

Sursă foto: Delgaz Grid

Urmare a scăderii presiunii gazelor naturale în sistemul de distribuție, pe fondul cantităților reduse de gaze naturale vehiculate spre sistem de către producătorul OMV Petrom, alimentarea cu gaz a localităților Deta și Opatița a fost sistată, începând de azi, anunţă Delgaz Grid.

 

Potrivit informațiilor pe care le deținem la acest moment nu se cunoaște dacă vor crește în perioada următoare cantitățile de gaze naturale vehiculate spre sistemul de distribuție a celor două localități, de către OMV Petrom”, anunţă reprezentanţii Delgaz Grid, îtr-un comunicat de presă, cerându-şi scuze pentru situaţia care, msi pun ei, este independentă de voinţa lor.

Compania Delgaz Grid roagă consumatorii ca în cazul în care sesizează scăderea sau lipsa presiunii gazelor naturale, să închidă aparatele care funcţionează cu gaze naturale, iar în cazul în care simt miros specific de gaz, să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Print Friendly, PDF & Email