Al doilea autobuz derapat, în ultimele 24 de ore, în Timiş

Un autobuz care transporta 50 de elevi a derapat, în această dimineaţă, şi a ajuns într-un şanţ, în localitatea Bencecu de Sus, anunţă Agerpres, citând ISU Timiş.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, Elena Megherea, declară că, după spusele şoferului, în autobuz se aflau 50 de copii care, însă, nu au suferit traume în urma accidentului. La sosirea primului echipaj al ISU Timiş, la faţa locului se mai aflau 23 de copii şi doi adulţi, dar nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.

ISU Timiş a trimis la locul accidentului o autospecială de stingere, două echipaje SMURD, o autospecială de transport persoane şi victime multiple, 15 pompieri şi, de asemenea, a fost trimisă o ambulanţă, cu asistent.

Ieri, un alt autobuz care transporta aproape 30 de elevi a derapat într-un şanţ, pe şoseaua dintre localităţile Pişchia şi Bencecu de Sus. După accidentul de ieri, o elevă în vârstă de 16 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului, fără a fi însă transportată la spital.

De mai multe zile, în Timiş este ceaţă densă.

 

Print Friendly, PDF & Email