Administraţia judeţeană renunţă anticipat la dreptul de preemţiune

C.J. Timiş pare să prevadă că nu va avea oferte interesante tot anul acesta

prefectura timisTimişenii care deţin imobile de patrimoniu şi doresc să le vândă în acest an nu mai trebuie să-şi facă griji legate de faptul că administraţia judeţeană îşi va exercita dreptul de preemţiune, adică acela de a cumpăra preferenţial, înaintea altor amatori, clădirile respective. Printr-un proiect de hotărâre făcut public în această săptămână Consiliul Judeţean renunţă în avans la acest drept, pentru tot anul 2014. Lucru de natură să ridice semne de întrebare, atâta vreme cât nu ştie dacă nu vor apărea oferte foarte bune de achiziţie a unor imobile de acest gen, mai ales că, în contextul descentralizării, este în criză de spaţii pentru structurile din subordine.

 

Renunţare în avanpremieră

“Propunerea de neexercitare a dreptului de preemţiune din partea Judeţului Timiş referitoare la intenţiile de înstrăinare a imobilelor cu destina­ţie de locuinţe în anul 2014”, se numeş­te proiectul publicat zilele trecute de către Consiliul Judeţean Timiş, prin care administraţia judeţeană renunţă anticipat la acest drept, care-i dă întâ­ietate la achiziţionarea unor astfel de imobile, pe tot parcursul anului 2014.

Potrivit Legii privind protejarea monumentelor istorice, Timişul, prin administraţia judeţeană, are drept de preemţiune la achiziţionarea monu­men­telor istorice care se află în pro­prie­tatea persoanelor fizice sau juridi­ce. Astfel, proprietarii care intenţio­nează să vândă monumente istorice transmit serviciilor Ministerului Cul­turii înştiinţarea privind intenţia de vânzare. În cazul în care Ministerul Culturii şi Cultelor sau serviciile de­concentrate nu îsi exercita dreptul de preemţiune în termen de maximum 25 de zile de la data înregistrării înştiin­ţării, acest drept se transferă autorită­ţilor publice locale care îl pot exercita în maximum 15 zile.

C.J. Timiş nu pare însă dornic să-şi folosească sub nicio formă acest drept în 2014, precizând că pentru anul 2014 Direcţia Buget – Finanţe nu a prevăzut fonduri pentru achiziţionarea de locuinţe.

Astfel, invocând faptul că terme­nul de 15 zile pentru exercitarea drep­tului de preemţiune este scurt şi nu pot fi prezentate plenului toate soli­citările persoanelor fizice de pe raza judeţului, C.J. Timiş propune ca în anul 2014, pentru imobilele cu destinaţia de lo­cuin­ţe, să nu îşi exercite dreptul de preemţiune.

Decizia este ciudată, atâta vreme cât administraţia judeţeană nu are de unde să ştie dacă nu vor apărea oferte foarte bune de achiziţie a unor imobile de acest gen, mai ales că, în contextul descentralizării, susţine că este în criză de spaţii pentru structurile din subordine.

“În ultimii ani nu ştiu ca adminis­tra­ţia judeţeană să-şi fi folosit acest drept. Au fost discuţii doar anul trecut, legate de un spaţiu al Uniunii Artiştilor Plas­tici, care până la urmă s-a dovedit a fi al Municipiului Timişoara”, spune Gheor­ghe Bologa, preşedintele Comisiei Economice a Consiliului Judeţean.

Controverse similare şi la Primărie

Discuţii despre neexercitarea pre­emţiunii au existat pe parcursul anului trecut şi la Primărie. De ani buni, mai mulţi consilieri locali fac eforturi pen­tru a convinge Primăria Timişoara de oportunitatea alocării unui aşa-zis fond de preemţiune, care să permită Munici­palităţii să achiziţioneze imobile la pre­ţuri relativ mici, în zone centrale ale ora­­şului. Aceiaşi consilieri spun că, prin neexercitarea acestui drept, Pri­măria a pierdut de mai multe ori ocazia de a achiziţiona cu sume deloc mari imobile foarte bine situate în zona zero a oraşului, pe care le putea folosi ca sedii ale unor structuri din subordine care stau în chirie în momentul de faţă.

Încă de acum doi ani existau pro­misiuni că va fi monitorizată mai atent Comisia de Negociere cu Terţii a Pri­măriei, în condiţiile în care există in­tenţia ca Primăria să-şi folosească mai activ dreptul de preemţiune de care dispune.

În mod inexplicabil, deşi are la activ suficiente investiţii controver­sa­te, Municipalitatea a preferat să nu in­vestească în ultimii ani mai nimic pen­tru exercitarea acestui drept. Conform declaraţiilor unor consilieri locali, şi în ultimul an, dar şi în ultima perioadă a mandatului lui Gheorghe Ciuhandu, la conducerea Primăriei au existat niş­te oferte foarte atrăgătoare în cazul că­rora Primăria ar fi putut să-şi exerci­te dreptul de preemţiune. Potrivit aceloraşi consilieri, în ultimii ani Mu­nicipalitatea şi-a exercitat dreptul de pre­emţiune într-un singur caz, şi atunci la insistenţele consilierilor. Era vorba despre clădirea Inspectoratului Şcolar, de pe bulevardul C.D. Loga. În urma exercitării acestui drept, Inspectoratul Şcolar a rămas să funcţioneze în ace­eaşi locaţie.

Print Friendly, PDF & Email