Actori ai Teatrului German de Stat Timișoara, nominalizaţi la Gala UNITER

Ida Jarcsek GazaDoi actori ai Teatrului German de Stat Timișoara au fost nominalizați pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România 2016.

 

Ida Jarcsek-Gaza este nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar” pentru rolul Clitemnestra, din spectacolul Electr, iar Konstantin Keidel, la secțiunea „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru rolul Moșneagul, din același spectacol, anunţă Teatrul German de Stat din Timişoara, într-un comunicat.

Electra are la bază o rescriere a unor teme din tragediile lui Euripide și Eschil, versiunea scenică și dramaturgia producției aparținându-i lui Benedek Zsolt. Traducerea germană a fost creată de Christina Kunze. Alături de cei doi actori, din distribuția spectacolului mai fac parte Isa Berger, Harald Weisz și Radu Vulpe.

Konstantin KeidelRegia spectacolului poartă semnătura lui Bocsárdi László, el însuși dublu laureat al Premiului UNITER pentru cea mai bună regie. Numele său se regăsește și în acest an pe lista nominalizărilor pentru Gala Premiilor UNITER, montarea sa, Clasa noastră, de Tadeusz Słobodzianek, produsă de Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, din Cluj-Napoca, fiind nominalizată la categoria „Cel mai bun spectacol“.

Juriul care a făcut nominalizările a fost alcătuit din criticii de teatru Claudiu Groza, Doina Papp și Cristina Rusiecki.

Gala Premiilor Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie, va avea loc în 9 mai, la Sala Mare a Teatrului „Regina Maria”, din Oradea.

Print Friendly, PDF & Email