Analizând contextul și opțiunile pentru reorganizarea activităților didactice din Universitatea de Vest din Timişoara, după încetarea stării de alertă impusă de pandemia de covid, Senatul UVT a decis reluarea cursurilor faţă în faţă din semestrul al doilea al acestui an universitar.
Oficialii Universităţii de Vest din Timişoara transmit că Senatul UVT a hotărât începerea, cel târziu din 11 aprilie, a activităților didactice de predare și de evaluare care presupun interacțiunea față în față, la toate programele de studii universitare. Urmează să se adopte decizii în Consiliile facultăților, care vor fi apoi comunicate Consiliului de Administrație UVT, cu privire la termenul adoptat pentru reluarea activităților didactice față în față, dar nu mai tarziu de 11 aprilie.
„Având în vedere complexitatea procesului de tranziție de la activitățile universitare online sau hibride către cele față în față, considerăm că o abordare graduală este cea mai înțeleaptă manieră pentru reorganizarea activităților didactice, în noul context în care ne aflăm”, declară reprezentanţii UVT.
Planul adoptat prevede continuarea activităților didactice în semestrul al doilea al acestui an universitar în maniera în care au început, majoritatea programelor desfășurându-și activitățile în format hibrid, urmând ca, până la data de 11 aprilie, să fie parcursă o tranziție graduală de la hibrid la formatul clasic.
Ultimele comentarii