Sistemul de digitalizare a activității medicale din cadrul Clinicii ATI și al Blocului Operator este finalizat, în prezent derulându-se instruirea celor peste 300 de persoane din segmentul de terapie intensivă, medici titulari, rezidenți și asistenți medicali.
„Ne aflăm pe un culoar deschis tehnicii digitale. Procesul este ireversibil și ne aduce alături de oricare alt spital din Europa. Modul actual de lucru va fi convertit treptat, în unul performant și dinamic”, declară managerul Spitalului Județean din Timișoara, medicul Sorin Barac.
Digitalizarea activității medicale în Blocul Operator și Clinica ATI a început în anul 2020, la inițiativa șefului ATI, prof. univ. dr. Dorel Săndesc. Echipa care a susținut proiectul îi include pe dr. Andreea Rață, manager de proiect și actual coordonator Bloc Operator 2 și a Unității de Implementare și Coordonare a Programelor si Proiectelor, dr. Alexandru Rogobete, expert tehnic, Andreea Fota, expert achiziții, Gabriela Ageroaie, expert financiar, și Corina Dumbuleu, expert digitalizare.
Tehnic, sistemul este finalizat și funcționează de aproximativ o lună de zile iar în prezent se derulează instruirea celor peste 300 de persoane din segmentul de terapie intensivă, medici titulari, rezidenți și asistenți medicali. În esență, proiectul a conectat digital secția ATI cu Blocul Operator, respectiv cu sălile de operații din clădirile Ortopediei și Casei Austria.
„Multitudinea de informații medicale preluată de aparatura cu care au fost dotate toate aceste zone este operabilă complet. Practic, parametrii funcțiilor vitale, gestionați de aparatele de anestezie, ventilatoare mecanice, infuzomate, injectomate, aparate de hemodializă/hemofiltrare et. din sala de operație sunt preluați automat și afișați și pe medical-computerul de la fiecare pat, continuând toate recomandările de îngrijire și tratament. Programul are nenumărate funcții care cresc siguranța și calitatea îngrijirii pacienților precum și o bogată bibliotecă cu ghiduri și protocoale medicale ce pot fi consultate”, explică purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Timișoara, Dana Șpac.
Prin digitalizare, va fi redus timpul dedicat documentării manuale cu datele pacienților, este eliminată varianta suprapunerii informațiilor, tratamentele pot fi prescrise de la distanță, resursele vor fi utilizate optim, se reduce riscul de transmitere a infecției nosocomiale, iar pacientul și personalul medical sunt protejați. „Cu alte cuvinte, medicul vede, în orice minut, datele pacientului corelate complet de pe mai multe canale și poate merge cu precizie pentru a le urmări fluctuația, cu posibilitatea să anticipeze și să decidă în avans. În prima etapă, foaia de observație pe hârtie va coexista cu dublura electronică. Evidența medicală stocată virtual permite accesarea acesteia în timp real, inclusiv pentru date operabile în mediul științific”, adaugă Dana Șpac.
Investiția financiară totală a proiectului de digitalizare este de aproape 19 milioane de lei. Recepția oficială a proiectului va avea loc la începutul lunii septembrie.
Ultimele comentarii