La Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Timisoara a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, o altă premieră medicală.
Sub coordonarea renumitului chirurg cardiovascular german, dr. Rolf Dammrau, medici de la Clinica de Chirurgie Vasculară, conduşi de prof. dr. Mihai Ionac, alături de echipa de radiologie intervențională, coordonată de dr. Adrian Tutelca, au realizat cu succes o intervenţie chirurgicală endovasculară modernă pentru tratarea anevrismului de aortă toracică descendentă, la un pacient, în vârstă de 71 de ani.
Intervenţia chirurgicală, declară reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara, a durat aproximativ o oră şi a constat în montarea, pe cale endovasculară, a unui stent graft, la nivelul aortei toracice, dilatate anevrismal: „Tehnica operatorie s-a realizat printr-o incizie de 5 cm, situată inghinal, și vine ca alternativă modernă, cu riscuri mult mai mici, la varianta chirurgicală clasică, ce presupune deschiderea toracelui, cu riscuri operatorii mai mari şi perioada mai lungă de recuperare.”
Materialele necesare intervenției au fost achiziţionate prin programul de tratare endovasculară a anevrismelor aortice, finanțat de Casa Naționala de Asigurări de Sănătate.
În urmă cu o lună, la acelaşi pacient s-a practicat, tot prin tehnici minim invazive, cura anevrismului de aortă abdominală, afecţiune care, netratată la timp, ar fi putut duce la multiple complicaţii și, în final, la decesul pacientului, transmit reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara.
Ultimele comentarii