Acţiuni lunare de control a transportatorilor de pe drumurile județene

Direcția de Drumuri şi Transport a Consiliului Judeţean Timiș anunţă acţiuni lunare de control a transportatorilor care circulă pe drumurile județene.

 

Acţiuni de verificare, transmite Consiliul Judeţean Timiş, vor fi efectuate lunar, ținând cont că, nerespectarea restricțiilor de tonaj, coroborat cu neadaptarea vitezei la limitele legale, duce la creșterea consumului de carburanți și, implicit, la creșterea gradului de poluare ca urmare a noxelor și a zgomotului produs. Mai mult, acestea au, pe termen lung, un impact negativ asupra vieții societății în ansamblul ei.

„În virtutea atribuțiilor pe care le deține, Direcția de Drumuri și Transport a instituției derulează periodic campanii de conștientizare destinate participanților la trafic și, în principal, transportatorilor. Prin acestea se dorește schimbarea mentalității în ce ce privește circulația pe drumurile județene, dar și urmărirea respectării legislației în vigoare în utilizarea acestora”, transmit oficialii CJ Timiş.

Totodată, Direcția desfășoară și acțiuni de verificare și control, în scopul prevenirii încălcării legislației și sancționării, acolo unde este cazul, a exploatării agresive a căilor de rulare, ce conduce la deteriorarea acestora și la apariția unor gropi și denivelări care pot pune în pericol participanții la trafic.

Pe parcursul verii, între lunile iulie – septembrie, Direcția de Drumuri a CJ Timiş a efectuat 24 de controale, ocazie cu care au fost oprite 147 de autocamioane, pentru cântărire și verificarea respectării tonajului. Au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 46.000 de lei. Au fost vizate drumurile județene 691, 591C, 592 şi 609F.

 

 

Print Friendly, PDF & Email