Ambulanţă implicată într-un accident cu trei răniţi, la Timişoara

AmbulantaŞoferul unei ambulanţe, o asistentă şi un pacient au fost răniţi, joi, după ce autosanitara a fost lovită, într-o intersecţie din Timişoara, de un autoturism condus de un tânăr care avea permis de două luni, în urma impactului ambulanţa răsturnându-se.

 

Accidentul a avut loc la intersecţia bulevardelor Constantin Brâncoveanu şi Liviu Rebreanu, din Timişoara, în apropierea Spitalului Judeţean, anunţă Mediafax. Potrivit poliţiştilor aflaţi la locul accidentului, şoferul unui autoturism BMW, un tânăr de 18 ani, care obţinuse permisul de conducere în urmă cu două luni, venea dinspre bulevardul Brâncoveanu spre bulevardul Liviu Rebreanu, arteră pe care circula o ambulanţă. Cele două autovehicule s-au ciocnit, iar ambulanţa s-a răsturnat în mijlocul intersecţiei. Tânărul din autoturism le-a declarat poliţiştilor că a intrat în intersecţie pe culoarea verde a semaforului şi că nu a observat ambulanţa şi nici nu a auzit semnalele sonore ale autospecialei.

În urma accidentului, şoferul ambulanţei, o asistentă şi pacientul aflaţi în autospecială au fost răniţi, fiind preluaţi apoi de o altă ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Judeţean. Şoferul autoturismului BMW nu a fost rănit.

Poliţiştii i-au testat pe ambii şoferi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, şi au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Print Friendly, PDF & Email