Eugen Nicolăescu: “Vrem să introducem pe reţetă medicamentul cel mai ieftin, prin noul contract cadru”

Ministrul Sănătăţii anunţă că se doreşte ca, începând cu viitorul contract-cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, pe reţete să fie introdusă o formulă prin care pacientul să fie informat care este medicamentul care dă preţul de referinţă.

Eugen Nicolaescu“Suntem convinşi că este bine să crească volumul de vânzări şi de desfacere de medicamente generice, din cel puţin două considerente. În primul rând, ne interesează ca cetăţeanul să aibă un acces cât mai mare la medicamente. Cetăţenii români nu sunt bogaţi, cetăţenii români, în cea mai mare parte, cei care au nevoie de medicamente sunt bătrâni sau copii, sunt cei mai vulnerabili din punctul de vedere al veniturilor. Cu cât vom avea mai multe generice la dispoziţie, cu atât accesul lor va creşte”, declară, citat de Mediafax, ministrul Eugen Nicolăescu.

Cel de-al doilea argument este, potrivit oficialului de la Sănătate, că fondurile publice vor fi mai îndestulătoare şi vor ajunge la cât mai mulţi, cu cât va fi mai promovată vânzarea de medicamente generice.

Eugen Nicolăescu a enumerat trei obiective urmărite prin parteneriatul semnat de Ministerul Sănătăţii şi A.P.M.G.R., începând cu stabilirea preţului medicamentului generic, pentru care ar trebui găsită cea mai bună formulă într-o lună, două.

Cel de-al doilea obiectiv este revizuirea modului de calculare a taxei clawback. “Este o mare problemă ca un medicament ieftin, care din păcate scade, dacă ne uităm la involuţia din 2006 până în prezent, de fapt este impozitat cu această taxă, ca orice medicament, care creşte ca pondere”, mai spune Eugen Nicolăescu, apreciind că este obligatoriu ca această situaţie, pe care o consideră absurd, să fie corectată într-un termen foarte scurt, şi anume până la sfârşitul anului.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea obiectiv, ministrul a precizat că este vorba despre un angajament asumat public, ce se regăseşte în planul de măsuri negociate cu F.M.I.: “Începând cu viitorul contract-cadru cu Casa de Asigurări, pe reţete se va scrie obligatoriu o formulă prin care cetăţeanul să fie informat de medicamentul care dă preţul de referinţă, şi acesta de multe ori este genericul. În felul acesta cetăţeanul va fi informat, va şti care sunt medicamentele comerciale pe substanţa comună şi, în cunoştinţă de cauză, va putea opta pentru acel medicament pe care îl poate achiziţiona”.

Print Friendly, PDF & Email