Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a anunţat, marţi, că banii de echipament pentru cadrele M.A.I. vor fi achitaţi eşalonat, în cadrul salariului lunar, iar în cazul poliţiştilor mutaţi în interes de serviciu în alte localităţi, transportul va fi decontat.
Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat, la şedinţa de bilanţ a M.A.I., care a avut loc la începutul acestei săptămâni, că plata reprezentând contravaloarea normei de echipament pentru acest an va fi făcută eşalonat, în cadrul salariului lunar.
Gabriel Oprea a adăugat că, în 7 aprilie, a aprobat un ordin prin care transportul la locul de muncă pentru poliţiştii mutaţi în interes de serviciu sau împuterniciţi în alte localităţi decât cele în care locuiesc va fi decontat. „Măsura se aplică şi pentru poliţiştii care se deplasează în şi din localităţi izolate, unde nu sunt mijloace de transport în comun care să le asigure prezenţa la programul de lucru, în limita unei cote de 7,5 litri de combustibil la o sută de kilometri”, a mai spus, citat de Mediafax, ministrul Afacerilor Interne.
Gabriel Oprea a precizat că a aprobat şi un ordin de ministru care permite mărirea numărului de poliţişti ce pot beneficia de majorări salariale trimestriale pentru „lucrări de excepţie şi misiuni speciale, prin stabilirea tranşelor de majorare de 30, 40 şi 50 la sută”.
Ministrul de Interne a anunţat şi că, la nivelul M.A.I., a fost elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se va reglementa modul în care vor fi plătiţi angajaţii care muncesc sâmbăta şi duminica, la sărbătorile legale şi în celelalte zile libere. Angajaţii M.A.I. vor primi în plus, pentru aceste zile, 75 la sută din salariul de bază.
Ultimele comentarii