Investiția Primăriei Municipiului Timișoara de reabilitare a magistralei termice care pornește de la CET Sud și alimentează orașul a atras la licitație două asocieri de firme. Municipalitatea subliniază că aceasat este una dintre cele mai importante intervenții asupra sistemului centralizat de termoficare din ultimele decenii, care are ac scop reducerea pierderilor și creşterea eficienței energetice.
„Este unul dintre cele mai mari șantiere care vor începe în Timișoara în perioada următoare și care va traversa nouă cartiere ale orașului. E o investiție de 50 de milioane de euro din fonduri europene, absolut necesară pentru însănătoșirea sistemului centralizat de termoficare. Va fi mult de lucru dar sunt încrezător că, la finalul lucrărilor, eficiența sistemului local de termoficare va fi semnificativ îmbunătățită și timișorenii vor beneficia de servicii mult mai bune”, a declarat primarul Dominic Fritz.
După evaluarea ofertelor, firma câștigătoare va proiecta și executa reabilitarea unui tronson de 13 km de rețea primară, va interveni asupra infrastructurii conexe și va implementa soluții tehnice moderne pentru transportul agentului termic. Proiectul Municipalității prevede și introducerea noilor conducte în subteran, ceea ce va contribui la eliberarea domeniului public de conductele inestetice și la reducerea costurilor de întreținere.
Ofertele au fost înregistrate din partea asocierilor Construcţii Erbaşu (lider), Mecatron, IPCT Instalaţii, Conest și Energomentaj, respectiv Igna Construct (lider), Crito Prod și Avril.
Investiția are o valoare totală de apropae 370 de milioane de lei (TVA inclus), din care aproape 120 de milioane de lei sunt asigurați din bugetul local al Municipiului Timișoara, iar în jur de 250 de milioane de lei provin din Fondul pentru Modernizare – prin Ministerul Energiei. Finanțarea nerambursabilă este acordată în cadrul Programului-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare. Domeniul de investiții 5.3 Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelelor inteligente de termoficare.
Durata contractului este de 33 de luni de la semnarea acestuia, iar lucrările vor contribui la creșterea cantității de energie livrate și la reducerea pierderilor tehnologice, anunţă Municipalitatea. Totodată, emisiile de gaze cu efect de seră se vor diminua cu aproximativ 18.733 tone pe an.
Ultimele comentarii