Bugetul Timișoarei pentru 2025 a fost aprobat

Sursă. PMT

Bugetul Timişoarei pentru anul 2025 a fost aprobat marţi, 1 aprilie, de Consiliul Local, cu o singură abținere. Bugetul are o valoare totală de 2,65 de miliarde de lei, cu o majorare de peste 100 milioane lei față de 2024. O ajustare realistă, menită să asigure stabilitatea financiară și continuitatea investițiilor, spun reprezentanţii Municipalităţii.

 

“Este un buget echilibrat și onest, care reflectă atât dinamica economică pozitivă a Timișoarei, cât și stabilitatea financiară pe care am reușit să o construim. Prioritizăm investițiile în mobilitate, educație și sănătate și canalizăm banii spre îmbunătățirea calității vieții în cartiere. Timișoara are un buget realist, bine fundamentat, cu care valorificăm eficient resursele reale și prioritizăm proiectele cu adevărat relevante pentru comunitate”, spune primarul Dominic Fritz.

Municipalitatea își menține angajamentul de a accelera dezvoltarea orașului, astfel că secțiunea de dezvoltare are prevăzută suma de 1,35 miliarde lei, din care 35% reprezintă fonduri pentru infrastructura de mobilitate.

Printre altele, pentru a stimula dezvoltarea unor zone și a atrage investiții private, Primăria Timișoara va continua și va demara investiții precum: construcția pasajului Solventul, construcția podului Solventul, refacerea pasajului Slavici-Polonă, reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților, reconstrucție podul Iuliu Maniu. Totodată, pentru a continua procesul de eficientizare a transportului public, este prevăzută achiziția a 33 de troleibuze noi și a 30 de autobuze electrice. Alte investiții incluse în programul de dezvoltare sunt: retehnologizarea magistralei care pleacă de la CET Sud și care distribuie agent termic în tot orașul, Arena “Eroii Timișoarei”, reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale nr. 1, a clădirii şcolii gimnaziale a Liceului “J.L Calderon”, a Liceului “Ana Aslan”, a Colegiului Tehnic “Henri Coandă”, a Liceului Alimentar, amenajarea Traseului Revoluției, regenerarea urbană a zonei Traian şi dotarea noilor spitale de ORL și Balneologie.

Secțiunea de funcționare pentru 2025 are alocată suma de 1,3 miliarde de lei și acoperă finanțarea serviciilor publice esențiale, precum transportul și iluminatul public, termoficarea, curățenia, întreținerea spațiilor verzi, ordinea publică, asistența socială, cultura și sportul. În programul de reparații străzi și trotuare, în valoare de 90 de milioane de lei, sunt incluse amenajări de parcări pe locul fostelor garaje, lucrări de modernizare a zonei Gara de Nord, precum și reparații pe artere majore: bulevardele Liviu Rebreanu, Ana Ipătescu sau Grigore Alexandrescu. De asemenea, bugetul pentru întreținerea și reparațiile din școli și grădinițe crește cu 35%, ajungând la 85 de milioane de lei.

Print Friendly, PDF & Email