În urma reacțiilor pozitive și a cererii din partea vizitatorilor, organizaţia Trib’Art anunţă prelungirea, cu încă o săptămână, a expoziţiei Opposite Perspectives – One Future, o reflecție asupra responsabilităților fiecăruia dintre noi într-o lume în continuă transformare.
Componenta inovatoare a expoziției Opposite Perspectives – One Future, explică organizatorii, constă în prezentarea a cinci locuri emblematice pentru Timișoara, recreate cu ajutorul tehnologiei CGI (Computer-Generated Imagery) din două perspective: una utopică, ce imaginează un viitor prosper și echilibrat, și una distopică, ce reflectă un viitor marcat de provocări și riscuri. Aceste lucrări propun un dialog vizual intens asupra temelor mediu/poluare, consumerism, război, sărăcie și încălzire globală – provocări presante ale societății contemporane, care influențează direct viața urbană și identitatea orașului.
Prin aceste reprezentări contrastante, Opposite Perspectives – One Future invită publicul la o reflecție profundă asupra modului în care alegerile individuale și colective modelează orașul. Artiștii locali Cristina Nagy, Dan Simeon și Flavius Marușca explorează responsabilitatea comună de a contribui la un viitor sustenabil, iar compozițiile muzicale selectate în cadrul unui apel deschis, semnate de Adrian Belibov, David Harko, Joel Benson, Adriana-Simona Andreșel, Bogdan Cotîrță și George Melencu, accentuează impactul vizual al acestor teme.
Expoziția aduce și un omagiu artistei Cristina Renard (1938-2023) cu lucrări care surprind esența citadină a Timișoarei, proiectând amintiri care transcend timpul. Fiica sa, Renée Renard, oferă fragmente de memorie din cartierul natal, completând amintirile mamei sale și contribuind astfel la o explorare intimă a identității orașului. Artistul Ciprian Chirileanu adaugă o dimensiune critică și reflexivă, invitând vizitatorii să mediteze asupra perspectivelor pe care le pot aduce schimbările sociale și culturale.
Expoziţia va fi deschisă publicului până pe 17 noiembrie, în Sala Studio Art a Casei Artelor, putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 15-19.
Proiectul este organizat de Asociația Trib’Art și beneficiază de sprijinul Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte, fiind o inițiativă ce susține producția artistică ca mijloc de conștientizare socială și ecologică.
Ultimele comentarii