Cursuri de prim-ajutor, în Iulius Town (P)

Peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD vor fi prezenți sâmbătă, 21 septembrie, în Atriumul Iulius Town, în cadrul celei de-a doua ediții a Maratonului resuscitării.

 

În intervalul orar 12- 22, aceștia îi vor învăța pe cei interesați cum să acorde primul ajutor în cazul unui stop cardio-respirator. Maratonul va cuprinde peste 20 stații practice cu câte doi instructori fiecare, ce vor oferi cursuri succesive a câte 30 de minute. Acestea se vor relua pe toată durata evenimentului pentru fiecare nou grup de participanți. Maratonul resuscitării este o inițiativă lansată la nivelul SMURD Cluj și extinsă național de Fundația pentru SMURD.

În acest final de săptămână va avea loc și unul dintre cele mai apreciate festivaluri stradale, Check Art. Sâmbătă și duminică, începând cu ora 16.00, în Iulius Town vă puteți întâlni cu marionete gigant ale Teatrului pe Roți Arad, cu mimi, bufoni, statui vivante, personaje pe picioroange și puteți admira și fire show-uri. În cadrul Check Art vor avea loc și ateliere de creație pentru copii, iar performerul Papito va face un show de jonglerii şi acrobații amuzante, de la ora 19.00, pe scena amplasată în zona Lake Plaza. Muzica live va răsuna în cele două zile, iar timișorenii îi vor putea asculta pe: Ingrid, Anisa, Vanesa, Rodica Canțîr, Maya Giotea, Rania Petricescu, Daniel Zah, Timeea Csaszar & Karina Csaszar.

Print Friendly, PDF & Email