Reparații pe mai multe artere din Timişoara

Sursă foto: Primăria Timişoara

După Calea Lugojului / DN6, Primăria Municipiului Timișoara anunţă că va finaliza, luna viitoare, asfaltarea pe alte două artere extrem de circulate: Calea Aradului și Calea Circumvalațiunii.

 

Lucrările din programul de reparații și întreținere derulat prin Societatea de Drumuri Municipale sunt executate pe toată durata verii, când traficul este mai redus, anunţă Municipalitatea. Din iunie până în prezent, au fost finalizate Calea Lugojului/DN6 și străzile Celebi și Protopop George Dragomir și au fost executate mai multe lucrări pe Calea Aradului și Calea Circumvalațiunii. Pe Circumvalațiunii a fost turnat primul strat de asfalt de la Piața Consiliului Europei până la intersecția cu Gheorghe Lazăr, au fost înlocuite bordurile și odată cu finalizarea carosabilului, vor fi refăcute trotuarele și vor fi retrasate pistele de biciclete. Locurile de parcare se mențin pe ambele părți.

Avem deschise șantiere pe cele două străzi mari și urmează altele în zona Complexului Studențesc, cât este perioada concediilor și traficul este mai redus. Pe Circumvalațiunii, fundația a cedat în mai multe zone, între Consiliul Europei și Gheorghe Lazăr, dar s-a putut interveni. Pe celălalt tronson, de la Bogdăneștilor până la Gheorghe Lazăr, fundația este însă în stare extrem de proastă, trebuie refăcută întreaga infrastructură și acest lucru înseamnă mai mult decât reparații. Este nevoie de lucrări ample, vom face o evaluare a costurilor și vom trece acest tronson la capitolul investiții, după care îl vom reabilita complet”, declară viceprimarul Ruben Lațcău.

Pe Calea Aradului a fost turnat deja ultimul strat de asfalt până la intersecția cu strada Gheorghe Alexandrescu și a fost frezat carosabilul până la strada Liege. Girația urmează să fie finalizată până mâine, 31 iulie 2024. În ceea ce privește Piața Consiliul Europei, a fost turnat primul strat de asfalt.

Primăria anunţă că săptămâna aceasta vor începe lucrările de reparații și în zona Complexului Studențesc, pe străzile Ofcea, Daliei și Socrate, unde carosabilul va fi refăcut în întregime.

Print Friendly, PDF & Email