Vizite ale consulilor statelor UE în școli din Timişoara

Pentru a marca Ziua Europei, la iniţiativa Primăriei Timişoara consulii statelor UE vor face vizite în școli pentru a discuta despre țările pe care le reprezintă și pentru a familiariza elevii cu rolul și importanța consulatelor. În contextul Zilei Europei, această inițiativă își propune şi să ofere elevilor oportunitatea de a înțelege mai bine valorile și instituțiile europene.

 

Aceste vizite consulare în școlile din Timișoara vor avea loc până la finalul lunii mai. Prin intermediul lor, elevii vor avea ocazia să descopere ce înseamnă un consulat și care este rolul său în relațiile internaționale. De asemenea, vor fi prezentate detalii interesante despre specificul și tradițiile fiecărei țări reprezentate de un consul, contribuind astfel la diversificarea cunoștințelor lor culturale. Elevii vor avea ocazia să pună întrebări consulilor și să participe la diverse activități.

„Inițiativa marchează un pas important în promovarea conștientizării și înțelegerii valorilor europene în rândul tinerilor, contribuind astfel la construirea unei societăți mai unite și mai prospere în Europa”, transmite Municipalitatea.

Parteneri ai Primăriei Timişoara în această acţiune sunt Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, consulate și instituții de învățământ.

Print Friendly, PDF & Email