Tincuţa Marin, expusă în timpul Bienalei de Artă de la Veneţia

Expoziţia Tincuţei Marin de la Veneţia. Sursă foto: Galeria Jecza

Una dintre cele mai interesante și apreciate artiste ale noii generații de creatori din România expune la Veneția în timpul Bienalei de Artă, care este în plină desfășurare. Reprezentată de Galeria Jecza din Timișoara și de galeria Ellen de Bruijne Projects din Amsterdam, artista vizuală Tincuța Marin își prezintă cea mai recentă instalație într-un spațiu aparte, vechi de peste 900 de ani, din principalul oraș al regiunii Veneto.

 

Anul acesta, Bienala de Artă de la Veneția se bucură de o prezență românească interesantă, care vine în completarea evenimentului principal. Una din artistele care expune pe durata primei luni a Bienalei, până la mijlocul lunii mai, este Tincuța Marin. Artista expune într-o capelă de secol XII – Oratorio dei Crociferi, în Campo dei Gesuiti, Cannaregio. Închisă publicului de zece ani, capela, care ea în sine este o operă de artă, este gazda instalației Where the Sun Sleeps / Locul unde soarele doarme, realizată de tânăra artistă.

„Instalația Tincuței Marin este amplasată în mijlocul acestei bijuterii venețiene, care în mod normal nu este deschisă publicului, găzduind o serie excepțională de picturi ale lui Giacomo Palma Cel Tânăr, realizate între 1583 și 1592, marcând apogeul Renașterii venețiene. Acest ciclu pictural se remarcă prin faptul că este unul dintre puținele din arta venețiană a secolului al XVI-lea finalizat de un singur artist, oferind o viziune artistică unitară, care nu are egal decât cu lucrările lui Tintoretto din Școala San Rocco. Lucrarea Tincuței Marin este compusă din 4 sculpturi de bronz, care poartă simbolic sau ocrotesc protectiv 4 pânze de mari dimensiuni”, declară Andrei Jecza, fondatorul Galeriei Jecza.

Tincuţa Marin. Foto: Arhivă personală

Alăturând în instalația sa sculpturile și pictura, Tincuța Marin creează un suport între cele două, ceea ce o diferențiază de alți artiști ai generației ei. Expoziția este deschisă publicului până în data de 12 mai, zilnic, între orele 10 și 18.

Despre instalația Where the Sun Sleeps / Locul unde soarele doarme, Adina Drinceanu, curatorul expoziției, transmite că ea apare în pragul trecutului și prezentului, pe fundalul istoric al Oratoriului: „Tincuța Marin creează un colaj anacronic al timpului, asemănător unui «wunderkammer» plin de artefacte temporale eclectice refolosite pentru noi narațiuni. Zeități egiptene, referințe medievale și moderniste nu sunt folosite pentru greutatea lor simbolică, ci ca elemente într-un lexicon pictural mai mare care dansează pe marginea fantasmagoriei”.

În vârstă de 29 de ani, artista din Galați trăiește și lucrează la Cluj-Napoca. Este reprezentată de Galeria Jecza din 2021 și de Ellen de Bruijne Projects, din 2024. Tincuța Marin are deja un palmares expozițional bogat, cu prezențe solo și de grup în țară și în străinătate, numeroase din lucrările ei regăsindu-se în colecții importante. Anul trecut a fost expusă în cadrul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii în cadrul Fundației Triade și a galeriei Jecza, iar în luna decembrie a fost prezentată publicului american, la Miami Untitled Art Fair, un reper în domeniul colecționarilor de artă la nivel mondial.

Print Friendly, PDF & Email