Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al Parchetului European, va susține la Universitatea de Vest din Timişoara conferința cu titlul „Crima organizată nu are frontiere. Dar Parchetul European are?”.
Conferinţa va avea loc joi, 4 aprilie, începând cu ora 10, în Aula Magna a Universității de Vest din Timişoara, fiind un eveniment dedicat studenților și comunității academice din UVT.
Laura Codruţa Kövesi a fost procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie între anii 2006-2012, în perioada 2013 – 2018 a condus Direcţia Naţională Anticorupţie, iar în octombrie 2019 a fost confirmată de Parlamentul European la conducerea Parchetului European / European Public Prosecutor Office (EPPO), fiind primul procuror-şef al instituţiei.
Conferinţa se încadrează în seria de evenimente prin care Universitatea de Vest din Timișoara marchează 80 de ani de la înființare.
Ultimele comentarii