La Universitatea de Vest din Timişoara va fi organizată o dezbatere, în premieră națională, pe tema oportunităţii dezvoltării asistenței sociale militare în România
Evenimentul, organizat de Departamentul de Asistență Socială de la Facultatea de Sociologie și Psihologie, va avea loc luni, 18 martie, de la ora 15, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, și va fi urmat de alte întâlniri la care vor fi invitați factori de decizie din cele două domenii. Participanții la dezbatere sunt cadre didactice universitare, studenți, asistenti sociali și alte categorii de persoane interesate, intrarea fiind liberă.
Asistenţa socială militară, spun organizatorii dezbaterii, este un subdomeniu cu tradiție în SUA unde, începând din Al Doilea Război Mondial, militarii activi, veteranii și familiile acestora cu copii fiind printre cei care au beneficiat de sprijin profesional pentru depășirea unor situații de criză socială, economică, emoțională.
În contextul conflictului armat de la granița României și a mesajelor privind creșterea efectivelor cadrelor militare, cu toate efectele ce decurg de aici, UVT, prin Departamentul de Asistență Socială, a decis organizarea acestui prim eveniment prin care vor fi evaluate nevoile existente și oportunitatea necesității preluării bunelor practici nord americane în acest domeniu.
Dezbaterea va fi moderată de directorul Departamentului de Asistenţă Socială, prof. univ. dr. Cosmin Goian, avandu-l ca invitat pe prof. dr. Viorel Prelici, teoretician și fondator al învățământului de specialitate din Banat, cunoscător al sistemul de asistență socială din SUA. De asemenea, vor mai participa și invitaţi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat, locotenent-colonel Irina Vaştag, psiholog și doctor în sociologie cu experiență în intervenția în situații de criză, și maior MApN în rezervă dr. Eugen Bucur, cu experiență atât în activitățile militare cât și în serviciile de asistență socială adresate copiilor și adulților în dificultate.
Ultimele comentarii