Ștrandul ZHH (fostul Termal) a revenit astăzi orașului după un lung șir de procese și va fi deschis de către Primăria Timișoara, în acest sezon estival. În următoarele zile echipele Municiplaităţii vor evalua starea întregului complex, apoi va începe evacuarea gunoiului și a deșeurilor din incinta ștrandului.
„Situația e mult mai rea decât am anticipat. Practic, ștrandul e într-o stare avansată de degradare, trebuie să intervenim și în zona de bazine, și în curte, dar și în clădiri unde au lăsat în urmă dezastru. Ce știm sigur e că ștrandul va rămâne sub umbrela administrației și tragem tare să îl deschidem timișorenilor chiar din această vară. Mă bucur că, în sfârșit, Ștrandul Termal, locul îndrăgit de atâtea generații de timișoreni, s-a întors în patrimoniul orașului. Anii de sfidare și de furt al celor care au căpușat acest ștrand s-au încheiat azi, cu evacuarea necondiționată pe care am obținut-o în instanță definitiv”, declară primarul Dominic Fritz.
Primăria Timișoara transmite că analizează mai multe variante de administrare a ștrandului, astfel încât să fie deschis publicului cât mai repede posibil, în condiții cât mai bune pentru timișoreni.
Ștrandul revine orașului după un lung șir de procese intentate de Primărie împotriva GPG Company SRL, care a ocupat fără plată o suprafață de 12.707 mp din domeniul public, începând cu anul 2014. Acțiunea în instanță pentru evacuarea necondiționată a fost inițiată de Primărie în iunie 2021, iar astăzi hotărârea judecătorească a fost pusă în aplicare.
Acțiunea coordonată de Primăria Timișoara, în colaborare cu Poliția Națională, Poliția Locală și Colterm, s-a desfășurat sub supravegherea unui executor judecătoresc. Poarta principală a fost sudată, astfel că au fost folosite echipamente specifice pentru a obține accesul în incintă. Reprezentanții firmei nu au fost prezenți la fața locului. Acțiunea a avut ca scop securizarea și evaluarea stării proprietății, constatându-se absența echipamentelor esențiale, precum pompele pentru bazine și siguranțele, și un grad avansat de degradare a bazinului mic. Pe de altă parte, s-a constatat că într-o stare bună se află un imobil utilizat probabil în scop rezidențial, ridicat fără autorizație de construire și vizat de o dispoziție de demolare, mai spun reprezentanţii Primăriei.
În iunie 2023, Municipalitatea a câștigat și la Înalta Curte de Casație și Justiție un proces cu GPG Company SRL. Instanța a obligat societatea să plătească Primăriei 7 milioane jumătate lei plus încă 31.121 euro/lună până la eliberarea spațiului (393.510 lei chirie, 2.184.755 lei penalități pentru lipsa de folosință, 868.501 lei, dobânzi penalizatoare, 4.080.509,96, contravaloarea lipsei de folosință).
Ultimele comentarii