„O nouă ediţie, a XVI-a, a Concerto di Natale, un eveniment muzical devenit o tradiție în calendarul timișorean de Crăciun, va avea loc la Biserica Millenium, joi, 21 decembrie, de la ora 20.
Corul și orchestra, sub îndrumarea maeștrilor Enrico Cannata și Iosif Todea, vor oferi publicului un spectacol impresionant, anunţă organizatorii evenimentului, Asociația „Fucina Italica Francesco Griselini” și Confindustria România.
Repertoriul variat al concertului, care acoperă perioadele de la baroc până în secolul al XX-lea sau muzica pop, cu aranjamentele maestrului Enrico Cannata, promite o experiență sonoră captivantă și plină de energie.
Participarea la concert este gratuită. Pentru un acces mai ușor și rapid în sală, cei care doresc pot rezerva un bilet gratuit pe site-ul fucinaitalica.ro. Cei care nu au posibilitatea să rezerve bilete online vor putea intra la spectacol, în limita locurilor disponibile în sală.
Povestea Concerto di Natale a luat naștere în anii ’90, atunci când maestrul Enrico Cannata a format prima orchestră de tineret, Camerata Instrumentală Timișoara, adunând elevi și studenți de la Colegiul Național de Muzică și Facultatea de Muzică din Timișoara.
Astăzi, acest concert al comunității italiene este considerat unul dintre principalele evenimente culturale ale Timișoarei, reprezentând și un omagiu adus prietenilor români care au primit și integrat cu afecțiune comunitatea italiană.
„«Fucina Italica Francesco Griselini» își trage numele de la Francesco Griselini, un om de cultură italian cu o pasiune puternică pentru Timișoara și Banat. „În fiecare aspect al activităților noastre, onorăm moștenirea sa și ne străduim să promovăm în continuare valorile și tradițiile italiene în această regiune vibrantă. Suntem mai mult decât o asociație; suntem o comunitate unită de oameni de afaceri și de cultură italieni, dedicați proiectelor culturale în Timișoara și în întregul Banat. Ne propunem să contribuim la diversitatea culturală și la dezvoltarea durabilă a comunității noastre, fiind implicați activ în inițiative care îmbogățesc viața culturală și socială a regiunii. Prin evenimente culturale, colaborări artistice și proiecte inovatoare, dorim să promovăm schimburile interculturale și să consolidăm legăturile dintre comunitatea italiană și cea locală”, spun reprezentanţii asociaţiei.
Ultimele comentarii