La 40 de ani de la plecarea lui Nichita Stănescu (31 martie 1933 – 13 decembrie 1983), Teatrul Național din Timișoara îi redesenează profilul poetic în spectacolul O literă în oglindă, de Doru Iosif.
„În 13 decembrie se împlinesc 40 de ani de când versurile lui Nichita Stănescu călătoresc singure prin lume, trasând în continuare istoria literaturii române. Nominalizat în 1979, la propunea poetului suprarealist Arthur Lundkvist, din Suedia, la premiul Nobel pentru literatură, Nichita Stănescu rămâne, dincolo de orice dihotomie literară sau biografică, un mare poet, marele poet român al secolului al XX-lea. Versurile sale sunt formatoare de limbă română, creatoare a celor mai profunde – și a celor mai înalte – forme de expresie ale spiritului”, transmit reprezentanţii Naţionalului timişorean.
Pentru o seară, Doru Iosif, el însuși poet și muzician, își va ghida publicul într-o incursiune tandră, luminoasă prin universul poetic al lui Nichita Stănescu, cu dimensiunea înțelegerii intime pe care o are față de teatru, față de poezie și față de muzică. Spectacolul va avea loc marți, 12 decembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”. Actorul Teatrului Național va fi însoțit în această rememorare lirică de muzicianul Marius Iacovania, care va acompania lumea lui Nichita cu sonoritatea chitarei sale.
Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntm.ro sau fizic, de la Agenția de bilete de pe strada Mărășești nr. 2, de marți până duminică, între orele 11- 19.
Ultimele comentarii