Germania, marcată profund de descoperirea unei “comori naziste”, doreşte să adopte o lege care să faciliteze restituirea operelor de artă furate în timpul celui de-Al Treilea Reich, pentru a face dreptate, la aproape 70 de ani după încheierea războiului.

Acest proiect de lege, pus în discuţie la finalul săptămânii trecute, a fost elaborat după ce autorităţile au anunţat în noiembrie 2013 că au descoperit, în domiciliul unui octogenar, Cornelius Gurlitt, la München, 1.406 opere de artă, dintre care multe au fost probabil furate de nazişti de la evrei, anunţă Mediafax. Cazul este departe de a se fi încheiat, întrucât zilele trecute, autorităţile au anunţat că au descoperit alte 60 de opere, inclusiv tablouri semnate de Monet, Manet şi Renoir, în casa din Salzburg (Austria) a lui Gurlitt, fiul unui comerciant de artă cu un trecut tulbure în timpul celui de-Al Treilea Reich.

Denumit „Lex Gurlitt” de către mass-media, proiectul de lege trebuie să fie detaliat de statul federal Bavaria în faţa Bundesrat, camera superioară a Parlamentului, care reprezintă landurile germane.

Proiectul propune în special abolirea prescripţiei de 30 de ani dincolo de care proprietatea asupra unei opere de artă nu mai poate fi contestată, dacă deţinătorul ei este considerat „de rea-credinţă”, adică dacă acesta cunoştea provenienţa obiectului în momentul achiziţionării acestuia.

„În principiu, acest proiect de lege reprezintă un semnal pozitiv. El arată că anumite conştiinţe politice sunt pe cale să se trezească în Germania, după omisiunile din trecut. Cazul Gurlitt a făcut ca lucrurile să înceapă să se mişte”, a spus Markus Stötzel, avocatul moştenitorilor lui Alfred Flechtheim, un evreu german şi comerciant de artă din secolul al XX-lea.

Sabine Rudolph, care îi reprezintă pe moştenitorii unui avocat evreu din Dresda, Fritz Salo Glaser, care solicită restituirea a cel puţin 13 opere găsite în apartamentul lui Gurlitt, s-a arătat însă mult mai sceptică: „După părerea mea, acest proiect de lege reprezintă praf în ochi”.Ea a criticat faptul că moştenitorii familiilor spoliate trebuie să dovedească faptul că proprietarul actual al operelor le-a achiziţionat fiind de rea-credinţă. „Cum vreţi ca ei să dovedească acest lucru?”, a spus ea.

„După 70 de ani, în multe cazuri, cunoaşterea destinelor acelor tablouri este foarte rudimentară. Multe dintre documente au fost pierdute”, afirmă şi Markus Stötzel, care consideră că această lege nu poate fi decât un prim pas.

La rândul său, ministrul german al Culturii, Monika Grütters, a recunoscut recent într-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung că proiectul de lege prezintă dificultăţi în punerea sa în aplicare, precizând că analizează, alături cu colega sa de la Ministerul Justiţiei, câteva posibilităţi juridice care ar putea fi utilizate în acest caz.

Germania a semnat, în decembrie 1998, Declaraţia de la Washington, prin care 44 de state s-au angajat să recupereze şi să restituie operele de artă furate de nazişti. Însă acel text nu are rol obligatoriu şi vizează doar statele şi muzeele din ţările semnatare, nu şi persoanele private.

După Al Doilea Război Mondial, Germania de Vest intenţionase deja să adopte o lege despre operele de artă furate de nazişti şi care au ajuns apoi în muzee sau în diverse colecţii, însă Aliaţii s-au opus, temându-se de o destabilizare a pieţei de artă.

La sfârşitul lunii ianuarie, preşedintele Congresului Mondial al Evreilor, Ronald Lauder, a lansat un apel la Berlin, cerând ca Germania să adopte o legislaţie specifică pentru operele de artă spoliate de nazişti, felicitând „semnul de bunăvoinţă” pe care îl reprezintă proiectul de lege bavarez. El a cerut ca muzeele germane să îşi verifice colecţiile, pentru ca nicio operă furată să nu se afle în posesia lor: „Este ceea ce Austria a făcut deja. Franţa şi Olanda au făcut un pas în această direcţie, iar Marea Britanie are o comisie care studiază cererile primite în acest sens şi care consiliază Guvernul. Dar aici este Germania, este locul în care au început crimele. Germania trebuia să facă mai mult de atât”.

Cornelius Gurlitt, în prezent în vârstă de 81 de ani, fiul unui comerciant de artă german, cu un trecut tulbure în timpul celui de-Al Treilea Reich, a devenit cunoscut pe scena internaţională în noiembrie 2013, atunci când presa a dezvăluit că peste 1.400 de opere de artă, inclusiv pânze de Matisse şi Chagall, au fost descoperite în apartamentul său din München în 2012. Despre o mare parte dintre aceste opere de artă se consideră că au fost confiscate de nazişti în timpul epurărilor promovate de Hitler. Cornelius Gurlitt, bănuit de fraudă fiscală şi tăinuire de bunuri furate, a fost lăsat în libertate, dar este subiectul unei anchete judiciare.

Cazul său a generat dezbateri aprinse despre restituirea operelor de artă furate de la evrei în timpul regimului nazist, autorităţile germane fiind în special acuzate că au întârziat să facă lumină în privinţa operelor de artă aflate în posesia lui Gurlitt.