30 de echipe de arhitecți au propus soluții pentru transformarea Pieței Victoriei în cadrul concursului internațional organizat de OAR și Primăria Timișoara
Concursul internațional de soluții pentru amenajarea și modernizarea Pieței Victoriei a atras 30 de echipe de arhitecți, anunţă Primăria Timişoara. În perioada 13-15 octombrie, soluțiile propuse de aceștia vor fi jurizate, iar câștigătorul va fi anunțat luni, 16 octombrie. Publicarea galeriei de proiecte pe site-ul oficial al concursului se va face în zilele de 16 şi 17 octombrie. Timp de zece zile de la publicarea rezultatelor în SEAP, pot fi făcute contestaţii.
Primăria Timișoara împreună cu Ordinul Arhitecților din România organizează acest concurs pentru a transforma Piața Victoriei într-un spațiu public modern, cu design unitar și cu amenajări peisagistice noi, de calitate.
„Interesul pentru Timișoara este copleșitor: am primit 30 de propuneri de amenajare a Pieței Victoriei și a străzilor din jurul ei. Am invitat arhitecți din toată Europa la acest concurs, pentru că este cel mai bun mod prin care să transformăm acest spațiu într-un centru de oraș european, păstrând caracterul zonei. Săptămâna asta, juriul format din experți independenți veniți din 4 țări va stabili câștigătorii. Am trasat direcțiile cele mai importante în tema de concurs și la final, îmi doresc să văd o soluție de calitate ridicată, care să învigoreze și să pună în valoare Piața Victoriei, locul în care Timișoara a devenit primul oraș liber”, anunță primarul Dominic Fritz.
Propuneri trec prin trei filtre profesionale independente: cel al experților care scriu tema de concurs, cel al profesioniștilor care răspund cerințelor de temă prin soluțiile propuse și cel al juriului, care analizează și selectează cea mai bună soluție ofertată.
Piața Victoriei – care face parte din culoarul de trei piețe centrale din Timișoara, alături de Piața Libertății și Piața Unirii – nu a avut parte în ultimele trei decenii decât de intervenții mici, reparații sau amenajări minore. Primăria Timișoara dorește ca cea mai importantă piață a orașului să fie pusă în evidență după modelul marilor orașe europene: cu respect față de istorie și patrimoniu, cu spațiu pentru oameni și cu amenajări verzi generoase. Promenadele „Corso” și „Surogat”, precum și monumentele și elementele simbolice ale pieței trebuie protejate, conservate și puse în valoare, spun oficialii Municiaplităţii.
Proiectul de amenajare vizează Piața Victoriei, Piața Huniade, parcarea adiacentă, perechea de străzi Alba Iulia – Mărășești (până la linia de tramvai), străzile conexe Pieței Victoriei, precum și conexiunile cu parcurile Civic, Justiției, Catedralei și Central.
Concursul este organizat de Ordinul Arhitecților din România și a fost deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. Contractul de servicii de proiectare va fi atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, conform regulamentului de concurs.
Premiul I constă în valoarea estimată a contractului de servicii de proiectare – 1.500.000 de euro fără TVA, Premiul II – 30.000 de euro fără TVA, Premiul III – 15.000 de euro fără TVA, Mențiunea I şi a II-a – câte 7.500 de euro fără TVA.
Juriul concursului a fost alcătuit din specialiști cu experiență internațională, fiind cooptați experți arhitecți și urbaniști din patru țări, precum și reprezentanți ai autorității contractante: arhitecţii Ana Sverko (Croaţia), Maria Chiara Pozzana (Italia), Maruša Zorec (Slovenia), Dragoș Oprea, Ciprian Cădariu, Gabriel Almăjan, Monica Sebestye, urbanistl Gruia Bădescu și viceprimarul Timişoarei Ruben Lațcău.
Ultimele comentarii