Galeria Jecza Timișoara organizează o întâlnire a publicului cu Regele Bronz, pe drumul parcurs de sculptorul Peter Jecza spre cele peste 1200 de lucrări ale sale, pentru ca mai apoi să-l invite să facă o oprire în Megalos Aselinos, golful regăsit al pictorului Ioan Aurel Mureșan și ale lui plaje irepetabile.
Întâlnirea cu Regele Bronz va avea loc miercuri, 27 septembrie, de la ora 19, iar expoziția va fi deschisă în weekendul 29 septembrie – 1 octombrie, în fiecare zi, până la ora 22.
Considerat unul dintre înnoitorii limbajului sculpturii românești contemporane, Peter Jecza se arată publicului într-o nouă expoziție, un solo show ce concentrează creația sa de peste 1200 de lucrări catalogate. Intitulată Regele Bronz, expoziția pune în lumină drumul pe care l-a străbătut sculptorul Peter Jecza în căutările sale formale, punând laolaltă, alături de sculpturile deja cunoscute, schițe, neștiute de public.
La aproape 15 ani de la dispariția artistului, Galeria Jecza, care îi poartă numele, își asumă rolul de a-i prezenta creația, dezvăluind autenticitatea unui laborator febril, marcat de tatonări și încercări felurite, dar limpezit mereu de forța purificatoare a simplității nobile. Parcursul expoziției, îngrijite de Sorina Jecza, este însoțit de o serie de evenimente muzicale, ce punctează legătura strânsă dintre muzica formelor sculpturale și sunet. Cu ocazia expoziției, Petre Inspirescu, producător, dj și compozitor de muzica electronică, a realizat o compoziție specială inspirată din sculpturile lui Peter Jecza. Această compoziție va avea prima audiție în cadrul vernisajului, apoi va putea fi ascultată săptămânal la galerie.
Autor al unei opere închegate, consistente, recunoscut național și internațional, Peter Jecza (1939 – 2009) este considerat unul dintre înnoitorii limbajului sculpturii românești contemporane. Creația sa, însumând peste 1200 de lucrări catalogate, ilustrează registre variate ale sculpturii. În acest sens, expoziția Regele Bronz este expresia concentrată a acestora.
„În anul în care Timișoara își afirmă primatul cultural european, expoziția marchează, însă, și recunoașterea unei solide opere de întemeietor. Dăruind, dăruindu-se, prin arta sa, comunității, Peter Jecza și-a legat numele de oraș, imprimându-i semnul triadic al echilibrului, armoniei, frumosului”, transmit organizatorii evenimentului, Sorina şi Andrei Jecza, din partea Fundația Interart Triade.
Tot la Galeria Jecza. pictorul Ioan Aurel Mureșan aduce frumusețea mării pe simeze, în expoziţia Megalos Aselinos. Un loc real, o plajă aflată pe insula Skiathos, prins pe pânză în culorile efemerității gesturilor, se mută în spațiul Galeriei Jecza la acest început de toamnă. Megalos Aselinos, golful regăsit al pictorului Ioan Aurel Mureșan, invită publicul să retrăiască în imagini (și imaginație) vara, cu tot ce înseamnă ea la malul unei mări: jocul, repausul, înaintarea în apă, privitul în zare, odihna sub umbrelă, ieșirea din cadru.
Colecția de picturi pe pânză, curatoriată de Vladimir Bulat, s-a născut în urma unei călătorii estivale în Grecia. Megalos Aselinos este o plajă reală în Skiathos, iar Mureșan, atunci când a ajuns acolo, a declarat: „Aceasta este plaja mea!”
„Ioan Aurel Mureșan a transformat lucrurile văzute în prilej de act pictural pur, pretext de bucurie a gestului precis, care surprinde cromatic jocul, repausul, înaintarea în apă, privitul în zare, odihna sub umbrelă, ieșirea din cadru… „Privind doar, simți rarefierea aerului, dar și duritatea magmatică a pietrei, a rocilor barbare de pe mal, permanența locului și efemeritatea a tot ce mișcă, clipa ce cochetează cu statornicia, cu veșnicia, piatra – cu suflul”, declară organizatorii expoziţiei.
Vernisajul va avea loc tot în 27 septembrie, de la ora 19 la Galeria Jecza, în spațiul Jecza Projects (Calea Martirilor 1989 nr. 51/52).
- Recomandare de lectură: Sorina Jecza: „Niciodată nu mi-am asumat personal creaţia pe care o făceam”
Ultimele comentarii