Universitatea de Vest din Timișoara primul eveniment marca „Conectați la viitor” din noul an universitar, având-o ca invitată pe Alina Bârgăoanu, expert în comunicare și media, care va vorbi despre „Pericolul fake news”.
Evenimentul va avea loc miercuri, 13 septembrie, de la ora 10, în Amfiteatrul A01 al Universităţii de Vest din Timişoara, şi va fi moderat de conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu, prorector al UVT.
Alina Bârgăoanu este profesor universitar, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, membru al consiliului consultativ al Observatorului european al mass-mediei digitale, membru afiliat al European Center of Excellence for Countering Hybrid Threats, Helsinki, autor al volumului #Fakenews. Noua cursă a înarmării, expert în cadrul Grupului la nivel înalt pentru combaterea ştirilor false şi a dezinformării din mediul online – Comisia Europeană. Domeniile sale de interes includ fake news și dezinformarea din mediul online, comunicarea strategică, educația tehnologică și digitală, modalități de reglementare a mediului online, relația transatlantică.
„Seria de evenimente desfășurate sub genericul «Conectați la viitor» aduce voci importante ale științei românești și internaționale în comunitatea timișoreană, oferind cadrul unor dialoguri ce abordează teme de interes pentru lumea de azi. În acest context, dezbaterea despre pericolul fake news se află printre cele mai actuale subiecte ale spațiului public, cercetând modul în care are loc distorsionarea știrilor și informațiilor, fenomen ce conduce la amplificarea unei stări de incertitudine a opiniei publice, cu consecințe ample asupra vieții sociale”, declară rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Proiectul „Conectați la viitor” are ca scop popularizarea științei, cu precădere științele exacte, prin intermediul realizării unui dialog interactiv între un moderator, public și unul sau mai mulți specialiști din cadrul facultăților și din comunitatea științifică națională și internațională. Temele alese pleacă de la probleme de interes pentru comunitate discutate în media.
Evenimentul face parte din programul cultural La UVT, Cultura este Capitală!, inclus în Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023. Partenerul acestei serii de evenimente este Nokia.
Ultimele comentarii