Conferință internațională despre artă și ştiință, în cadrul Bienalei Art Encounters

Libby Heaney. Sursă foto: Art Encounters

Sub egida Bienalei de artă contemporană Art Encounters 2023, Fundația Art Encounters organizează la Timişoara conferința Artă și știință, un eveniment care încurajează dialogul dintre artă și știință și aduce împreună curatori, ingineri, oameni de știință, gânditori critici.

 

Conferinţa va avea loc sâmbătă, 24 iunie, de la ora 11, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, în Sala Auditorium.

Potrivit organizatorilor, eEvenimentul își propune să promoveze dialogul multi- și interdisciplinar, „având ca scop schimbul de idei, practici și opere/lucrări științifice sau de artă. Interesul zonei artistice pentru știință și tehnologie datează de câteva decenii, însă, în ultimul timp, aceste apropieri și tendințe au generat și mai multă atenție pentru interacțiune și au transformat arta într-un subiect de mare actualitate pentru cercetarea științifică și tehnologică, în special dezvoltarea bazată pe inteligență artificială, cu impact major asupra întregii societăți umane”.

Cei șase invitați speciali, reprezentanți ai domeniilor artei și științei, vor discuta subiecte specifice, precum teoria cuantică, particulele mai mici, materia întunecată, timpul și spațiul, vizualizarea ADN/ARN, datele și inteligența artificială, după următorul format de program:

Orele 11-11.10: Introducere realizată de Adrian Notz. curatorul Bienalei Art Encounters.

Orele 11.10-12.30: Dialog între Monica Bello, din Spania, și Anetta Mona Chișa. Monica Bello este o curatoare și istorică de artă spaniolă preocupată de perspectivele multidisciplinare și narațiunile culturii tehno-științifice ale zilelor noastre. Anetta Mona Chișa este o artistă vizuală de origine română care trăiește și lucrează la Praga și a cărei practică artistică ia de obicei forma dialogului și lucrărilor colaborative.

Orele 14-15.30: Alice Sharp, din Regatul Unit, și Gregor Mobius vor intra în dialog pe tema Semantica ADN. Alice Sharp este o foarte cunoscută curatoare și conferențiară britanică pe teme legate de artă, mediu și sustenabilitate, fondatoare și directoare a organizației de artă și mediu Invisible Dust. Gregor Mobius este pseudonimul sub care își desfășoară activitatea artistică un teoretician al limbajelor care pot fi exprimate vizual și care, începând cu 1992, a explorat reprezentările vizuale posibile ale ADN-ului și ARN-ului.

Orele 16-17: Prelegere susţinut de Andreas Guggenbühl, din Elveţia. Acesta activează la Centrul ETH AI din Zürich în proiecte de inginerie mecanică și robotică și este co-fondatorul Clubului Antreprenorilor ETH, cea mai mare asociație studențească elvețiană de start-up-uri.

Orele 17-18: Prelegere susţinută de Libby Heaney, din Regatul Unit, pe tema „Reprezentări inadecvate & imaginație: calcul cuantic și artă”. Libby Heaney este considerată prima artistă care a folosit computerul cuantic ca mediu artistic funcțional, o personalitate multi-premiată care realizează explorări impresionante ale complexei relații dintre potențialul creativ și cel distructiv al tehnologiei.

Orele 18-18.30: Remarci finale.

„Conferința «Artă și știință» își propune să stimuleze dialogul dintre artă și știință, aducând împreună oameni din varii domenii conexe într-un schimb fertil de idei și proiecte. Această interacțiune ar putea schimba nu doar mentalitatea partenerilor de conversație, ci și pe cea a publicului participant. În cele două dialoguri dintre artiști și curatori și cele două prezentări ale unui inginer și unei artiste/ fiziciene cuantice, vor fi abordate subiecte specifice precum teoria cuantică, particulele mai mici, materia întunecată, timpul și spațiul, vizualizarea ADN/ARN, datele, inteligența artificială și multe altele”, spune Adrian Notz, curatorul Bienalei Art Encounters 2023, My Rhino is Not a Myth, și curator în cadrul Centrului ETH AI din Zürich.

Conferința are va provoca perspective noi asupra unor subiecte interesante și pe alocuri surprinzătoare, generând viziuni alternative asupra lumii în care trăim, trasând conexiuni, similarități și puncte distincte între trecut și viitor, anunţă organizatorii. Ca extensie și oglindă fidelă a unei ediții a Bienalei Art Encounters care poartă subtitlul revelator de art science fictions, evenimentul se plasează într-un dialog continuu cu expozițiile, încercând să descopere noi conexiuni și înțelesuri ale utilizării tehnologiei în artă.

Programul detaliat al conferinței „Artă & Știință” poate fi consultat pe website-ul oficial sau paginile de social media ale Fundației Art Encounters: 2023.artencounters.ro.

Evenimentul – organizat în colaborare cu Centrul ETH AI din Zürich și Universitatea Politehnică din Timișoara – se va desfășura în limba engleză și va avea acces gratuit. Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Fundația Art Encounters, promotor și organizator al Bienalei Art Encounters, este activă din 2015, având un program constant de expoziții, rezidențe, mediere și publicații. Misiunea sa este de a stimula dialogul, învățarea, cercetarea și experimentarea, oferind un model instituțional adaptat nevoilor contextului local, dar implicat în mod egal în contribuția la scena artistică internațională. Fundația își desfășoară activitatea pe următoarele axe principale: organizarea Bienalei Art Encounters de la Timișoara și programul expozițional organizat în spațiul permanent al acesteia din oraș sau în alte locuri; promovarea educației și dezvoltarea publicului prin programe publice; dezvoltarea unei serii de rezidențe artistice și curatoriale care contribuie la extinderea colaborărilor instituționale la nivel internațional.

Print Friendly, PDF & Email