Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu:

„Fac plângeri penale împotriva lui Stroe, Mănescu şi Nicolăescu, pentru neglijenţă în serviciu”

Catalin Predoiu portretPrim-vicepreşedintele P.D.L. Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, a declarat că va depune plângere penală împoriva miniştrilor Radu Stroe, Ramona Mănescu şi Eugen Nicolăescu, pentru neglijenţă în serviciu în cazul accidentului aviatic, arătând că Victor Ponta “livrează un Acar Păun” în loc să-i demită pe miniştri.

 

„Voi formula plângeri penale împo­triva miniştrilor Stroe, Mănescu şi Nicolăescu, pentru neglijenţă în servi­ciu, pentru că cineva trebuie să plă­tească dacă s-a încălcat legea şi eu cred că s-a încălcat legea”, a anunţat, mier­curi, Cătălin Predoiu, într-o confe­rinţă de presă.

El a spus că miniştrii Ramona Mănescu şi Eugen Nicolăescu sunt responsabili morali pentru ceea ce s-a întâmplat după accident, Ramona Mă­nescu având obligaţia, conform legii, să coordoneze ROMATSA, responsabilă pentru căutare şi salvare în astfel de situaţii, iar Eugen Nicolăescu ştia de modul în care se desfăşurau aceste operaţiuni de transplant şi nu a făcut nimic. Cătălin Predoiu a mai arătat că ministrul Radu Stroe trebuia să orga­ni­zeze de îndată o celulă de criză la M.A.I., adăugând că, dacă ar fi făcut acest lucru, echipele s-ar fi coordonat şi nu ar fi pierdut timp preţios. „Pentru că nu era de ajuns acest lucru, minis­trul Stroe adânceşte drama şi durerea familiilor şi prietenilor celor care au pie­rit, prin declaraţii năucitoare, de­claraţii sfidătoare şi care reflectă nu nu­mai lipsă de inteligenţă, dar şi de umanitate. Cum poţi să spui că regreţi accidentul pentru că s-a întâmplat în mandatul tău? Un astfel de om nu are ce să caute în Guvernul Româ­niei”, mai spune, citat de Mediafax, Cătălin Predoiu.

Acesta îl acuză pe premie­rul Vic­tor Ponta că „negociază politic, face trafic politic pe cadavrele celor pierduţi şi livrează astăzi un Acar Păun în loc să-şi demită miniştrii incompetenţi” şi propune, ca „praf în ochi”, înfiinţarea Comitetului pentru situaţii de urgenţă care deja există. „Premierul Ponta, de data aceasta, în timp ce acei oameni mureau, dădea interviuri nonşalant şi se hlizea la televizor, aşa cum face dânsul la vreme de pace”, mai spune fostul ministru al Justiţiei.

În privinţa liderului P.N.L, Crin Antonescu, arată că este nevoie de proceduri: „Există proceduri, domnule Antonescu, şi când te-ai dus la Guvern azi să-ţi salvezi prietenul Stroe, nu ai făcut decât să jigneşti memoria celor”. Democrat-liberalul a arătat că se în­cearcă deplasarea culpei în acest caz „pe partea tehnică”, deşi problema este politică, „managementul politic fiind cel care a provocat întârzierea de şapte – opt ore. Cum e posibil să nu ai celulă de criză, să laşi la voia întâm­plării pădurari, localnici, jandarmi să încerce necoordonaţi să găsească în carul cu fân?”.

El a mai precizat că plângerea penală o va supune atenţiei conducerii P.D.L. şi este convins că partidul şi-o va însuşi. „Dacă nu, o fac eu”, mai spu­ne Cătălin Predoiu.

Print Friendly, PDF & Email