Camera Deputaţilor a adoptat un proiect pentru limitarea furturilor de metale de la calea ferată pentru vânzare

OLYMPUS DIGITAL CAMERACamera Deputaţilor a decis, marţi, interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor utilizate în activitatea feroviară, rutieră, maritimă, aeriană, şi în alte sectoare în care lipsa acestora poate produce accidente cu victime. Infracţiunile de acest tip au ajuns la un nivel foarte mare, ridicându-se la 134 de milioane de euro şi 90.000 de persoane implicate.

 

Prejudiciu total estimat la 134 de milioane de euro

Deputaţii au adoptat, în acest sens, cu 324 de voturi „pentru”, 19 voturi „împotrivă” şi opt abţineri, un proiect de lege iniţiat de mai mulţi parlamentari din toate grupurile. Deputatul P.D.L. Gheorghe Udrişte, unul dintre iniţiatori, a spus că acest proiect a fost iniţiat ca urmare a numărului mare de sustrageri de elemente feroviare care afectează activitatea feroviară, fiind introduse şi prevederi legate de activitatea maritimă, rutieră, transport cu metroul, care au dus la prejudicii economice şi accidente cu victime omeneşti. „Proiectul interzice achiziţionarea de metale feroase sau neferoase de la persoane fizice şi mărirea limitelor maxime ale amenzilor în aceste cazuri”, declară, citat de Mediafax, Gheorghe Udrişte. Acesta mai soune că proiectul previne actele de furt calificat plecând de la ideea că, dacă nu poţi valorifica, nu vei fura.

Proiectul prevede interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi aliajelor utilizate în activitatea feroviară, rutieră, maritimă, aeriană, fluvială, de transport cu metroul, de transport public şi electric de suprafaţă, de irigaţii şi desecări, infrastructura de apă canal, termoficare, gaze, energie electrică, de semnalizarea şi dirijarea circulaţiei, parazăpezilor a căror lipsă produce sau poate produce evenimente sau accidente cu victime omeneşti.

Infracţiunile de acest tip au ajuns la un nivel foarte mare, ridicându-se la 134 de milioane de euro şi 90.000 de persoane implicate.

Rezervele de componente feroviare pentru înlocuirea celor furate, epuizate

Un document intern al C.F.R., făcut public anul trecut, arăta că la nivelul companiei nu mai sunt rezerve de componente feroviare pentru înlocuirea celor furate de hoţi. Conform aceluiaşi document, furturile au crescut în ultima perioadă, şi durata unei călătorii creşte şi ea, din cauza verificărilor. “În cazul deranjamentelor provocate de furturi, deoarece instalaţiile nu mai dau indicaţii în legătură cu starea de liber sau ocupat a liniilor, circulaţia între staţii se face prin înţelegere telefonică «cale liberă», fiind necesare măsuri suplimentare de verificare pe teren a liniilor şi macazelor, fapt ce conduce la mărirea duratei de parcurs a trenurilor, la aşteptarea eliberării liniilor din staţii şi a liniei curente”, explică oficialii C.F.R.

Verificările suplimentare prelungesc timpul de mers pe o distanţă de circulaţie în medie cu cinci – şapte minute, în funcţie de condiţiile de circulaţie, ajungându-se astfel la întârzieri de 60 de minute sau chiar mai mari. Pe lângă prejudiciile aduse publicului călător, aceste situaţii presupun şi eforturi de natură tehnică şi financiară pentru C.F.R., care trebuie să înlocuiască echipamentele furate.

Potrivit rapoartelor C.F.R. – care e societatea cea mai afectată de aceste furturi – numărul cazurilor de sustrageri de componente ale infrastructurii feroviare, în care autorii rămân neidentificaţi în majoritatea situaţiilor, a crescut, iar valoarea pagubelor s-a majorat şi ea corespunzător, de la 1,29 milioane lei, în 2007, şi 4,6 milioane lei, în 2008, la peste zece milioane lei, în 2012 şi 2013.

Siguranţa şi fluiditatea traficului pe anumite sectoare este compromisă

DCF 1.0Reprezentanţii Regionalei C.F.R. Timişoara spun că probleme recente de acest gen au existat pe relaţia Arad, unde au fost furate peste 100 de relee, hoţii find prinşi de Poliţia T.F. De la alte Regionale, în ultimele luni au fost sustrase peste 9.000 de astfel de relee. Tocmai de aceea, în măsura în care s-a putut, au fost înlocuite componentele cu metale mai scumpe, gen cupru, cu echipamente care nu au piese de acest gen, pentru a nu atrage hoţii.

Prima ţintă a hoţilor de fier vechi par să rămână componentele de cale ferată, furându-se în special cabluri, caz în care siguranţa şi fluiditatea traficului pe anumite sectoare este compromisă, dar şi material mărunt, de la şine, până la componente care pot fi desprinse uşor. Or, prin furturi repetate de acest gen se pierde stabilitatea liniei. Pe lângă faptul că, din cauza bugetelor de criză, nu s-au mai făcut pe unele trasee din Timiş, de ani buni, reparaţii ale infrastructurii feroviare, furtul constant de materiale feroase de la calea ferată şubrezeşte şi mai mult structura căii ferate. Reprezentanţii Regionalei C.F.R. Timişoara spun că, deşi, pe zona lor de acoperire din vestul ţării, în Deva sunt mai multe furturi decât în Timiş, există şi în judeţ zone în care sunt probleme mari generate de furturile de materiale feroase. Zonele în care apar frecvent astfel de furturi sunt cele de triaj – cum ar fi Ronaţ, din vecinătatea Gării de Nord, apoi zona Gării de Est şi a celei de Sud Timişoara.

Anual, pe raza Regionalei timişorene sunt înregistrate peste 150 de furturi mari de materiale feroase, care generează un prejudiciu de peste 2,6 milioane de lei, adică jumătate de milion de euro.

Print Friendly, PDF & Email