În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 1006 noi cazuri de covid, faţă de 940 în ziua precedentă, în acest interval de timp fiind 4741 de teste, anunţă Prefectura Timiş. Rata de infectare în judeţ se apropie de 8 la mia de locuitori.
Cele 1006 persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore, dintre care 12 cadre medicale, sunt mai mult de jumătate din Timişoara, unde au fost înregistrate 512 noi cazuri, Dumbrăviţa – 71, Giroc – 61, Sânmihaiu Român – 35, Moşniţa Nouă – 29, Lugoj – 26, Ghiroda – 20, Remetea Mare – 19, Parţa – 13, Făget, Jimbolia şi Săcălaz – câte 12, Sânnicolau Mare şi Tomeşti – câte 11, Sânandrei – 10, Giarmata – 9, Bucovăţ – 8, Denta şi Orţişoara – câte 7, Belinţ, Buziaş, Peciu Nou – câte 6, Lovrin, Liebling, Sacoşi Turcesc şi Şag – 5, Biled, Boldur, Jebel, Deta şi Periam – câte 4, Coşteiu, Dudeştii Noi, Maşloc, Nădrag, Recaş, Satchinez, Teremia Mare, Ştiuca, Topolovăţu Mare, Traian Vuia şi Variaş – câte 3, Cărpiniş, Checea, Chevereşu Mare, Criciova, Gotttlob, Iecea Mare, Ciacova, Gătaia, Tormac, Voiteg şi Victor Vlad Delamarina – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Balinţ, Banloc, Becicherecu Mic, Birda, Cenad, Comloşu Mare, Dudeştii Vechi, Dumbrava, Fibiş, Găvojdia, Ghilad, Lenauheim, Margina, Moraviţa, Otelec, Pişchia, Racoviţa şi Şandra.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 191, la Terapie Intensivă fiind internaţi 27 de pacienţi. În ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces asociat covid-19, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.887.
Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, în judeţ rata de infectare la o mie de locuitori este 7,93.
Ultimele comentarii