În ultimele 24 de ore, în Timiş s-a, pentru a doua zi consecutiv o dublare a numărului de noi cazuri de covid: 293, față de 140 înregistrate în ziua precedent, în acest interval de timp fiind făcute 2592 de teste, anunţă Prefectura Timiş.
Cele 293 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore, dintre care 9 sunt cadre medicale, mai mult de jumătate sunt din Timişoara, unde s-au înregistrat 154 de cazuri, față de 85 cu o zi înainte, Dumbrăvița – 34, Giroc – 19, Moșnița Nouă și Săcălaz – câte 13, Sânmihaiu Român – 7, Gătaia – 5, Cărpiniș și Lugoj – câte 4, Ghiroda, Buziaș și Orțișoara – 3, Becicherecu Mic, Livezile, Făget, Recaș, Peciu Nou, Pișchia și Voiteg – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Biled, Birda, Checea, Comloșu Mare, Curtea, Dumbrava, Jamu Mare, Margina, Nițchidorf, Sânnicolau Mare, Periam, Remetea Mare, Satchinez, Sânandrei, Șandra, Teremia Mare și Uivar.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 148, la Terapie Intensivă fiind internați 23 de pacienți. În ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat niciun deces asociat covid, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1873.
Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, în judeţ rata de infectare la o mie de locuitori este 0,89.
Ultimele comentarii