Trei palate din cartierul Fabric pot fi achiziţionate la cutie

Foto: Timişoara la cutie

La un an de la lansarea proiectului Timișoara la cutie destinat cartierului Cetate, a avut loc, lansarea cutiei de miniaturi destinată Cartierului Fabric, care cuprinde planșele a trei dintre cele mai frumoase clădiri din cartier, Palatul Neptun, Palatul Ștefania și Palatul Mercur, precum și cărțile poștale aferente, desenate de ilustratorul Dan Ungureanu.

 

În contextul în care zona Traian trece printr-un proces de regenerare urbană, proiectul nostru Timişoara la cutie şi-a propus să sprijine acest demers, aducând în atenție valoarea arhitecturală, istorică și economică ce a stat la bazele dezvoltării acestui cartier, făcând-o într-un mod ludic, recreativ și educativ, după cum spune spune Elisabeta Varga-Piatek, inițiatorul proiectului. „Ne dorim ca Fabricul să fie inclus în itinerarul turistic, dar și în agenda de petrecere a timpului liber a timișorenilor, iar acest lucru se va întâmpla doar prin promovare și punerea în valoare a lucrurilor bune care au loc în cartier”, adaugă Elisabeta Varga-Piatek.

Roxana Pătrulescu, de la Birou Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente al Primăriei Timişoara, spune că o sursă esenţială a degradării a clădirilor istorice ale orașului este uitarea identităţii fondatoare şi a istoriei acestora, cu care mulți dintre locuitorii ultimelor patru-cinci decenii n-au reuşit, aparent, să stabilească o relaţie. „Mă bucur că există astfel de inițiative, cum este «Timișoara la cutie» și alte proiecte cu rol de promovare și conștientizare dezvoltate de membrii comunității timișorene prin care patrimoniul construit local este pus sub reflectoare, făcând astfel ca locuitorii orașului și proprietarii de astfel de imobile istorice să intre în contact cu poveștile acestora, să le înțeleagă valoarea, dar mai ales responsabilitatea pe care o au față de acestea”, a mai spus Roxana Pătrulescu.

Vineri, 12 decembrie, între orele 18-20, la Rion’s, în Piața Traian, va fi organizat un atelier gratuit Timișoara la cutie – Cartierul Fabric, în cadrul căruia organizatorii vor aduce în atenţia publicului istoria, arhitectura și poveștile cartierului Fabric, în timp ce vor construi miniatura Palatului Mercur și vor colora cărți poștale cu cele trei clădiri noi.

Palatul Ştefania. Foto: Timişoara la cutie

Sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 11, va fi organizat un tur al cartierului Fabric, cu Alexandra Irimia, de la Timisoara Tour Guide şi Breasla Ghizilor, cea care, subliniază organizatorii, adăugă oricărui traseu un plus de culoare cu umbrela ei roșie. În timpul turului, publicul va putea admira una din cele două rezervații de arhitectură 1900, va afla de ce spuneau timișorenii că toate lucrurile bune veneau din Fabric, precum și povestea câtorva dintre cele mai importante premiere timișorene, a vechilor comunități etnice din cartier și a îndeletnicirilor lor, „toate acestea condimentate cu picanterii despre viața și activitățile inedite ale Fabruklerilor”.

Participarea la tur se face doar în baza înscrierii, completând formularul aici și a mailului de confirmare primit de la Breasla Ghizilor în termen de 48 de ore. Durata turului este de aproximativ două ore, iar prețul este de 45 lei/persoană și se plătește la tur.

Tot în Piața Traian, publicul se poate bucura de târgul de Crăciun Seri de TraIARNĂ, cu muzică bună și mâncare pe alese, care se va inaugura tot vineri, 11 decembrie, la ora 18, un eveniment organizat de asociația “Cetățean de Traian” împreună cu Primăria Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Participarea la eveniment este gratuită, iar programul complet precum și regulile de acces sunt disponibile pe pagina de Facebook Cetatean De Traian.

Timișoara la cutie oferă copiilor șansa de a cunoaște mai bine orașul prin joacă, învățând despre arhitectura și istoria acestuia, iar adulților – ocazia de a se (re)îndrăgosti de orașul lor, privindu-l cu ochi de turist.

Timișoara la cutie – Cartierul Fabric poate fi achiziționată de pe pagina www.timisoaralacutie.ro sau din magazinele partenerilor din oraș: librăria La două bufnițe, Monoton, Ampm. Fabric.

 

Print Friendly, PDF & Email