Aeroportul Internaţional Timişoara, ajutor de stat de 9 milioane de lei

Aeroportul Internaţional Timişoara se numără printre aeroporturile care, având în vedere dificultățile economice din perioada pandemiei, au solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii aprobarea acordării unui ajutor de stat.

 

Aeroportul Internațional Timișoara, la fel ca Aeroportul Cluj-Napoca vor primi sumele cele mai importante, câte 9.000.000 de lei fiecare. Ele vor fi acordate cu respectarea prevederilor Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, de sprijinire a economiei, în contextul actualei epidemii de Covid 19, emis de Comisia Europeană la data de 19 martie 2020 și modificat ulterior, ultima dată la 28 ianuarie 2021.

Reprezentanţii AIT transmit că preconizează să intre în posesia acestei sume până la data de 31 decembrie.

Au mai primit ajutoare de stat Aeroporturile Iași, Sibiu, Bacău, Craiova și Suceava. Ajutoarele de stat au putut fi acordate pentru aeroporturile care în 2019 au înregistrat un trafic mai mare de 200.000 pasageri, dar mai mic de 3 milioane pasageri, și care se confruntă acum cu pierderi cauzate de cheltuielile de exploatare din perioada 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2020.

„Pentru că am constatat un interes crescut în «zona verde», dorim să venim în întâmpinarea acestui interes prin realizarea unor investiții și proiecte prin care să punem în valoare energia regenerabilă astfel încât beneficiul să fie unul dublu. Odată cu reducerea emisiilor poluante să  realizăm și reduceri ale costurilor cu energia prin valorificarea potențialului oferit de plasamentul Aeroportului Internațional Timișoara, Ne propunem astfel să dezvoltăm un parc fotovoltaic, care să susțină energetic infrastructura și activitatea atât în zona de trafic de pasageri, cât și în cea a transportului de tip cargo. Suntem totodată interesați de realizarea unui transport sustenabil prin dezvoltarea unui parc auto complet electric pentru activitatea de handling, precum și de realizarea unor puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice, atât ale pasagerilor, cât și ale vizitatorilor”, declară directorul AIT, Dorel Grădinaru.

Acesta mai spune că AIT este interesat de actualizarea și dezvoltarea sistemului de protecție a infrastructurilor IT&C pentru securitatea națională împotriva amenințărilor cibernetice cu scopul sporirii capabilităților de identificare a posibilelor atacuri și creșterea securității cibernetice.

Print Friendly, PDF & Email