În privinţa fuziunii prin absorbție a PMP cu PNL, reprezentanţii PMP cataloghează această informaţie apărută în presă „pe surse” ca fiind dezinformare din partea PNL „Câtă vreme am mandatul primit de la colegii mei, PMP-ul va fi de sine stătător”, transmite preşedintele PMP, Cristian Diaconescu.
Reprezentanţii acestui partid spun că, din cauza luptelor interne și a întelegerilor cu PSD, PNL s-a deconectat de la valorile de dreapta și de la propriul electorat. „Românii au votat în decembrie 2020 să scape de PSD (nu pentru alianță cu PSD), oferind PNL încrederea pentru a face o coaliție de dreapta cu care să guverneze patru ani și nu câteva luni, după care să provoace cea mai mare criză politică din ultimul deceniu. Această criză politică a fost generată de PNL şi USR, plini de orgolii, incapacitate de dialog, încăpăţânare şi dezinteres pentru români. În plină pandemie și criză energetică, au dus România într-o direcţie extrem de periculoasă”, declară oficialii PMP. În privinţa USR, aceştia spun că face parte din familia progresist-europeană, „adică curent neo-marxist care s-a pozat ca partid de centru-dreapta, când de fapt, în realitate sunt de stânga. În aceste zile, România trăiește cea mai mare dezamăgire a dreptei din era postdecembristă.”
PMP Timiş transmite că la nivel judeţean a avut loc, la fianlul acestei săptămâni, Colegiul Județean PMP Timiș, Nelu Balaş fiind ales în funcția de vicepreședinte în Consiliul Executiv Județean, iar Cătălin Regea, în funcția de președinte interimar al organizației PMP Timișoara. Colegiul Județean a decis constituirea unui grup de lucru pe chestiuni de organizare care va fi coordonat Nelu Balaş.
Ultimele comentarii