Asociația Prin Banat este partenerul român al proiectului de cooperare europeană Centriphery

Asociația „Prin Banat” a devenit partenerul român al proiectului de cooperare Europa Creativă, Centriphery, alături de organizații din alte opt țări europene.

 

 „Ne bucurăm să fim partenerul din România al acestui proiect cultural foarte important pentru cunoașterea locului în care trăim. Avem parte și de sprijinul Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană – partenerul local al proiectului Centriphery –, ceea ce ne motivează și ne dă încredere că vom atrage alături de noi și sprijinul comunității din Timișoara și din Banat”, spune Alexandra Palconi, președinte al Asociației Prin Banat.

Ceilalți parteneri europeni ai proiectului de cooperare europeană Centriphery sunt Festival der Regionen, din Austria, care este lider de proiect, Stichting Cultura Nova (Olanda), Dansehallerne (Danemarca), Rijeka 2020 d.o.o. (Croația), Association loi 1901 La Manufacture (Franța), Anda&Fala – Associação Cultural (Portugalia), Fondatsiya za nova kultura (Bulgaria), Espoon kaupunginteatterisäätiö sr (Finlanda).

Centriphery este un proiect cultural-artistic cu participare internațională, intergenerațională și interdisciplinară, care are ca scop îmbunătățirea semnificativă a schimbului necesar între regiunile europene, orașele lor regionale și, în special, periferiile sau zonele rurale, transmit reprezentanţii Asociației Prin Banat.

Partenerii implicați în acest proiect de cooperare Europa Creativă fie au creat festivaluri artistice sau culturale, ori au oferit un program cu accent special pe regiuni.

Asociația Prin Banat dezvoltă împreună cu Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, la nivel regional, încă din 2017, un proiect similar, Cămine în mișcare/Moving Fireplaces – parte din programul cultural Timișoara 2021.

Print Friendly, PDF & Email