Strigăt de ajutor din partea a cinci directori de spitale din Timişoara

Sursă foto: Spital „Victor Babeş” Timişoara

Directorii a cinci spitale din Timişoara lansează un apel public către companiile producătoare şi furnizoare de gaz din România, solicitându-le să nu lase spitalele fără căldură. Asta, în condiţiile în care EON Gaz a anunţat că va sista azi furnizarea de gaz către Colterm Timişoara.

 

„În numele tuturor pacienţilor internaţi în spitalele din Timişoara, vă rugăm să ne sprijiniţi prin identificarea unei soluţii care să asigure furnizarea agentului termic în spitalele din municipiul nostru”, se arată în apelul public semnat de managerul Spitalului Clinic Judeţean, Raul Pătraşcu, cel al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, Cristian Oancea, al Spitalului Municipal Timişoara, Daniel Maliţa, al Spitalului de Pediatrie „Louis Ţurcanu”, Ovidiu Adam, şi al Institutului de Boli Cardiovasculare, Constantin Luca.

Directorii celor cinci spitale spun că, în această perioadă de criză sanitară cauzată de pandemia de covid-19, sistarea gazului – anunţată de EOn pentru astăzi, 26 octombrie – va duce la creşterea gradului de dramatism înregistrat deja, „spitalele din Timişoara sunt implicate deja în lupta cu acest virus nemilos, eforturile noastre în salvarea de vieţi fiind supraomeneşti”.

Vă rugăm pe voi, marii producători şi furnizori de gaz din România, să faceţi aceleaşi eforturi supraomeneşti pentru a contribui la salvarea vieţilor conaţionalilor noştri. Fără o temperatură optimă în saloane, eforturile noastre vor fi în zadar, iar echilibrul precar, pe care l-am asigurat prin dedicare şi implicare, va fi năruit”, se mai arată în apelul public.

Cei cinci directori menţionează că nu sunt în măsură să analizeze cine este vinovat de situaţia de la Colterm, neavând nici căderea, nici pregătirea să ofere soluţii, dar le solicită marilor producători şi furnizori de gaz din România să arate responsabilitate socială şi să îi ajute.

Compania E.On a anunţat că opreşte azi, de la ora 12, furnizarea de gaze către Colterm, a anunţat directorul interimar al Colterm, Cristian Mitu, în cadrul colegiului prefectural, în timp ce Tribunalul Timiş a deschis procedura de intrare în insolvenţă a societăţii de termoficare locală.

 

Print Friendly, PDF & Email