„Katzelmacher” deschide stagiunea 2021-2022 a Teatrului German de Stat Timișoara

Foto: Sabina Reus

Teatrul German de Stat Timișoara deschide stagiunea 2021-2022 cu două reprezentații ale spectacolului Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire, de Rainer Werner Fassbinder.

 

Spectacolul, regizat de Eugen Jebeleanu, va avea reprezentaţii în 8 și 9 octombrie, începând cu ora 19.30.

Spectacolul, care a fost selecționat în Festivalului Național de Teatru, ediție ce se va desfășura în perioada 6-14 noiembrie, spune povestea relațiilor complexe care se nasc atunci când culturi diferite intră în contact și în conflict una cu cealaltă. Katzelmacher este o declarație de dragoste pentru grupurile vulnerabile social, politic și sexual, o chestionare a pulsațiilor violente și primare ale unei comunități împotriva unui element nou, încă neintegrat, dar și o cercetare a mecanismelor de luptă între individ și colectiv. Totodată, spectacolul analizează și situația muncitorilor români plecați la lucru în strinătate în plină pandemie, liăpsiți de măsuri elementare de siguranță sanitară, ale căror drepturi au fost încălcate cu brutalitate de către angajatori și de către instituțiile abilitate să îi apere.

„Demersul meu artistic ca regizor m-a condus în ultimii ani să lucrez în România, Franța și Germania, în trei culturi diferite, lucrând cu actori și actrițe în trei limbi diferite. Limbajul a devenit astfel pentru mine o preocupare și m-a împins să caut sensuri și dedesubturi limbajul matern, celui vorbit sau celui total străin. In acest spectacol, am alternat între scenele verbale si cele non-verbale, la intersecția dintre două mijloace, cel teatral si cel cinematografic, aspect care potențează spaţiul scenic şi redă prespective diferite ale personajelor, stărilor lor interioare si relatiilor dintre acestea. Mi-am dorit să creez un teatru al empatie care să vorbească despre intoleranță, vulnerabilitate, exploatare și creșterea naționalismului ca pericol civic dar și ca doctrină politică ce promovează discriminarea, excluderea și inegalitatea dintre oameni”, spune Eugen Jebeleanu

În plus, în 14 octombrie, tot de la ora 19.30, Forumul German pentru cultură est-europeană Postdam și Teatrul German de Stat Timișoara vor omagia 35 de ani de la moartea poetului de limbă germane Rolf Bosser, fost membru al Grupului de acțiune Banat (Aktionsgruppe Banat), o asociație a câtorva scriitori, poeți și publiciști de limbă germană din România care în perioada ceaușistă a fost șicanată și pusă sub observația Securității, iar apoi desființată abuziv de către regim.

Omagiul adus lui Rolf Bossert vrea să fie un prim pas înspre anul 2022, când se vor împlini și se vor sărbători 50 de ani de la înființarea Grupului de acțiune Banat. Performance-ul a fost realizat de percuționistul și compozitorul berlinez Maurice de Martin în colaborare cu pianistul și compozitorul bucureștean Mircea Tiberian. La performance participă Maurice de Martin, chitaristul de jazz Sian Brie, din Reșița, actrița Oana Vidoni și actorul Alexandru Mihăescu, membri ai ansamblului Teatrului German de Stat Timișoara.

Accesul la spectacolele TGST se face respectând noile reglementări, şi anume purtarea măştii de protecţie şi dovada vaccinării împotriva virusului Sars-CoV-2 şi peste 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau dovada că au trecut mai mult de 15 zile şi mai puțin de 180 de zile de la confirmarea infectării cu Sars-CoV-2. Spectacolele se joacă cu slaa ocupată în proporţie de 50% din capacitate.

Print Friendly, PDF & Email