Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, anunţă că nu este de acord cu decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care a hotărât că Timișoara trebuie să intre în carantină de noapte, în week-end-uri. Potrivit acestuia, restricțiile aplicate şi timișorenilor vaccinaţi sunt nedrepte.
„Restricțiile aplicate tuturor timișorenilor, indiferent dacă s-au vaccinat sau nu, sunt nedrepte, vor afecta economia locală, care suferă grav din cauza pandemiei și a scumpirilor, și învrăjbesc oamenii. În primăvară situația era diferită: nu aveam încă vaccinul disponibil pentru toți. Cer imperativ Guvernului, singurul decident în privința măsurilor, ca persoanelor care s-au vaccinat să nu le fie aplicate restricțiile, în Timișoara și peste tot în țară. Nu mai este niciun dubiu: acest val este un val al nevaccinaților. 97% dintre cei internați în luna septembrie la Spitalul «Victor Babeș» din Timișoara sunt nevaccinați”, afirmă primarul Dominic Fritz.
Acesta reaminteşte că este un partizan al măsurilor care încurajează vaccinarea, „singura care ne poate scoate, cu adevărat, din pandemie”, şi că Municipalitatea a creat condiții ca toți timișorenii care vor să se vaccineze să o facă: „Timișoara a fost organizat primul maraton de vaccinare, Primăria făcând o campanie publică pentru vaccinare, inclusiv prin panouri în oraș. Primii români care s-au vaccinat în cabinetele medicilor de familie au fost din Timișoara, într-un proiect pilot pus pe picioare împreună cu Ministerul Sănătății. Am organizat caravane și un centru mobil de vaccinare care să imunizeze acasă persoanele care nu se pot deplasa. Am avut 13 centre de vaccinare, în toate zonele. Pe scurt, am creat condiții ca toți timișorenii care vor să se vaccineze să o facă. Avem 230.000 de persoane vaccinate complet în județul Timiș și peste jumătate sunt din Timișoara. Nu e suficient. Cred că am fi putut sta mai bine dacă măsurile de relaxare ar fi fost corelate cu rata vaccinării. Și cu numărul de teste, că iarași județele care iau în serios testarea sunt primele unde se impun restricții.”
Dominic Fritz consideră că este timpul să fie acordată recunoaștere, prin măsuri clare, responsabilității individuale și colective, iar cei care s-au vaccinat să nu fie obligaţi să îndure aceleași restricții ca nevaccinaţii.
„Toată lumea știa că va veni încă o toamnă dificilă, și ne-am pregătit. Am crescut capacitatea la ATI (nu vorbesc de «paturi», pentru că nu patul în sine e problema, ci de personal). Programul Oxigen pentru Timișoara, prin care furnizăm concentratoare de oxigen, gratuit și acasă, locuitorilor din întreg județul este, în continuare, activ. La fel și aplicația Pandemic Controller care leagă Spitalul «Victor Babeș» de medicii de familie pentru urmărirea pacienților cu Covid la domiciliu. Dar acestea sunt acțiuni de ameliorare a efectelor. Singura cale să prevenim internările la ATI și pierderea altor vieți, prin blocarea spitalelor, este vaccinarea. Or, restricțiile generalizate, la fel ca și relaxarea generalizată, descurajează vaccinarea”, mai spune primarul Timişoarei, Dominic Fritz.
Ultimele comentarii