Judecând după opoziţia vehementă făcută în urma fiecărui derapaj al puterii, după atenţia acordată reconstrucţiei dreptei, nu sunt dubii că Traian Băsescu va juca, indirect, un rol major în campania pentru prezidenţiale. De ce, însă, atâta vreme cât e în ultimul an de mandat prezidenţial?

Traian Băsescu a fost politicianul care, în 2013, a jucat rolul opoziţiei, ţinând piept puterii, unei zdrobitoare majorităţi parlamentare şi reuşind să blocheze proiecte de importanţă ma­joră pentru USL, toxice în­să pentru statul de drept şi pentru viitorul României în an­­samblu. Surprinzător, a şi crescut în sondaje. „Este, du­pă părerea mea, cel mai pu­ternic om politic din 2013. A pornit călcat în picioare de elec­torat, masiv. Şi, cu toate astea, a ştiut să rămână în picioare“, admitea, recent, unul dintre inamicii săi în­ver­şunaţi, Sorin Roşca Stănescu. Cozmin Guşă îi recunoştea şi el un capital electoral în creş­te­re şi prognoza unul „consistent“ în a doua ju­mătate a lui 2014.

Totuşi, de ce se mai implică Traian Băsescu, în ultimul său an de mandat prezidenţial, în mari lupte politice? De ce îşi asumă rolul opo­zantului dur la adresa derapajelor puterii şi, indirect, o mare responsabilitate pentru toam­na lui 2014?

Ar putea să o facă din orgoliu. E genul de po­litician care nu a cunoscut înfrângeri ma­jore, deşi a trecut razant pe lângă ele. Care a avut întotdeauna un as în mânecă. Genul de politician care nu pare să accepte ieşirea (fie şi temporară) de pe scena politică decât în aplauze – chiar dacă nu ma­joritare. Iar sondajele de opi­nie de final de 2013 îi indicau deja o popularitate în creş­tere.

Ar putea-o face constrâns de dorinţa de a asigura con­tinuarea procesului de mo­dernizare a statului, pe care l-a început. Or, privind la de­ciziile şi proiectele puterii, nu se poate spune că USL sau vreo parte din această construcţie politică va duce mai departe aceste reforme.

Ar putea să o facă urmând paşii unui plan politic personal. De altfel, a recunoscut că a luat în calcul continuarea carierei politice şi du­pă finalizarea mandatului prezidenţial. Se ve­hiculează ideea că ţinteşte spre funcţia de prim-ministru.

Ar putea să fie şi orgoliu, şi dorinţă de a du­­ce lucrurile mai departe, şi proiect per­sonal.

Pentru oricare dintre aceste situaţii are, însă, nevoie ca prezidenţialele să fie câştigate de un candidat de dreapta. Un candidat care să-l şi agreeze. Cu un an înainte de alegeri nu exista unul asumat şi susţinut de întregul pol de dreapta, ceea ce împingea lucrurile spre zona impredictibilităţii. Să ne amintim sub ce auspicii s-a încheiat 2013:

1. Ale unui eşec privind coagularea dreptei. Patru partide de dreapta nu au reuşit să în­chege o construcţie unitară solidă şi să tri­mită în competiţie un singur candidat, pentru că unul dintre ele, PDL, are vanităţi gonflate, calcule individuale mărunte şi o poziţionare anti-Băsescu. Prin vara lui 2013, pe fondul crizei acute din USL şi al cântecului de sirenă cu care Victor Ponta a încercat o vreme să-l ademenească pe Vasile Blaga, chiar părea pla­uzibilă o invitaţie a PDL în echipa de gu­ver­nare, alături de PSD. Vizita lui Traian Băsescu la Ţebea, exact în acea perioadă, pare să fi fost nu doar o ţinere în şah a PDL, ci şi o miş­ca­re care a schimbat o strategie. Nu a fost nici în 2013, nu e nici acum cert dacă PDL va merge la prezidenţiale, aşa cum spune oficial, cu candidatul propriu, Cătălin Predoiu – care, în lipsa unui background politic convingător, nu pare să aibă vreo şansă de câştig de unul singur –, sau dacă va susţine un candidat comun cu un alt partid. E cert însă că refuză coagularea dreptei şi susţinerea drept can­di­dat unic a lui Mihai Răzvan Ungureanu, la fel cum refuză un drum comun cu PMP – proiect politic alternativă la PDL, înfiinţat după acel „Adio“, adresat de Traian Băsescu, în pri­mă­vara anului trecut.

2. Sub auspiciile unui PSD care pare decis să meargă cu un candidat propriu la pre­zi­den­ţiale şi ale unui PNL în derivă. E mai mult de un an de când PNL în­re­gis­trea­ză, ca intenţie de vot, un minus, care se ac­centuează, faţă de PSD. În atare condiţii, nu se ştie dacă liberalii vor accepta ali­nie­rea în continuare şi în aceleaşi condiţii în spatele lui Crin An­to­nes­cu. Sau dacă vor con­ti­nua aceeaşi politică „Jos Băsescu!“, dar sub o altă baghetă, în con­textul în care s-ar lipi de PDL, care „nu îi este vasal lui Tra­ian Băsescu”, cum spunea Vasile Blaga. Au existat zvonuri potrivit cărora aripa nemulţumiţilor liberali ia în calcul detronarea lui Crin Antonescu, după europarlamentare, şi prezentarea drept candidat pentru Cotroceni a lui Călin Popescu Tăriceanu – cu care Vasile Blaga a mai făcut echipă la guvernare, în 2004 – 2007.

3. Sub auspiciile unui drum comun FC – PMP mo­mentan blocat.

Prin urmare, e foarte mare probabilitatea ca Tra­ian Băsescu să facă în continuare opoziţie dură. În urma căreia să-şi transfere procente din capitalul de imagine, aflat pe un trend as­cendent, fie spre candidatul (agreat şi de el) al dreptei sau al unei facţiuni a dreptei, fie, da­că nu se va ajunge la o înţelegere sau dacă personajul vizat nu se va poziţiona bine în sondaje, spre un alt candidat – luat deja în co­limator, dar al cărui nume nu a fost încă pro­nunţat.