Actori din lumea culturală și artistică caută soluţii pentru reconstrucția sectorului cultural

Sursă foto: CJ Timiş

Peste 40 de actori din lumea culturală și artistică discută, în 27 și 28 mai, în cadrul Linked Culture 2021, despre modul în care poate fi reconstruit sectorul cultural din România și despre cum va arăta drumul până în 2023, când Timișoara va purta titlul de Capitală Europeană a Culturii.

 

Unul dintre pilonii succesului proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 este o gândire integrată a programului cultural, asumată la nivel de instituții publice și de actori culturali, transmit reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş.

În acest context, ca rezultat direct al dezbaterilor din cadrul conferinței de management și marketing cultural Linked Culture 2021 organizat de BMagency în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiș, reprezentanți ai instituțiilor de cultură subordonate administrației locale și centrale, ai administrației publice și ai universităților din Timișoara au semnat, astăzi, o declarație comună, pentru a sprijini relansarea activităților culturale din Timiș într-o manieră convergentă și integratoare.

Conform documentului agreat, modalitățile de îndeplinirea a acestui deziderat constau în:

  1. realizarea în comun a unui calendar cultural conceptual prin care să se eficientizeze programarea activităților culturale și care să răspundă nevoilor culturale ale cetățenilor Județului Timiș;
  2. întărirea colaborării instituționale dintre instituțiile de cultură din județ prin identificarea unor proiecte comune cu un impact major asupra comunităților locale;
  3. identificarea proiectelor care pot asigura o sustenabilitate corespunzătoare a sectorului cultural în perioada post 2023;
  4. identificarea și realizarea unor proiecte care să se realizeze pe cuprinsul județului Timiș, inclusiv prin caravane culturale;
  5. identificarea și centralizarea nevoilor de dezvoltare a infrastructurii culturale din județ și modul în care autoritățile pot sprijini concret aceste proiecte de investiții;
  6. sprijinirea demersurilor de a integra cât mai bine studenții în viața culturală a Timișoarei.

Semnatarii documentului sunt Dan Simion, directorul artistic al Filarmonicii Banatul, Lucian Vărșăndan, directorul Teatrului German de Stat Timișoara, Cristian Rudic, directorul general al Operei Române din Timișoara, lect. univ. dr. Remus Rotaru, prodecan la Facultatea de Arte și Design a Universităţii de Vest din Timişoara, Dănuț Radosav, managerul Muzeului Satului Bănățean Timișoara, Laurențiu Pleșa, managerul Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara, Filip A. Petcu,  managerul Muzeului Național de Artă Timișoara, Claudiu Ilaș, managerul Muzeului Național al Banatului, Liliana Laichici, managerul  Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, prof. univ. Liliana Zonte, decanul Facultăţii de Muzică și Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara, Mihai Adrian Vilcea, președintele Fundației Județene pentru Tineret Timiș, Tudor Crețu, managerul Bibliotecii Județene Timiș, Maria-Adriana Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara, şi conf. univ. Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timișoara.

 

Print Friendly, PDF & Email