Aproape 70 de proiecte, depuse pentru finanţare din bugetul participativ al Consiliului Județean Timiş

Foto: CJ Timiş

Perioada de depunere a proiectelor în cadrul bugetului participativ inițiat de Consiliul Județean Timiș s-a încheiat. Au fost depuse 69 de proiecte, pe unele dintre cele mai diverse teme.

 

Printre ideile propuse pentru finanţare, spun oficialii Consiliului Judeţean Timiş, se numără o platformă web pentru dezvoltarea comunității de voluntari din Timiș, piste de biciclete, festivaluri de cultură, utilizarea energiilor regenerabile, o tabără de pescuit pentru copii cu cerințe speciale, cursuri de înot pentru copii sau spații de cazare pentru bolnavii de cancer.

„Mă bucur să văd un interes major din partea timișenilor. Multe dintre propuneri sunt pertinente și bine scrise, însă ele vor trece acum prin filtrul eligibilității. În procesul de votare vor intra doar acelea care respectă regulamentul și pot fi puse în aplicare, din punct de vedere legal, de către Consiliul Județean”, declară inițiatorul programului, Marian Constantin Vasile, administratorul public al județului.

La rândul său, președintele CJ Timi, Alin Nica, se declară mulțumit de cum a decurs până în prezent programul de bugetare participativă şi anunţă că „pentru anul viitor ne gândim să mărim bugetul alocat. Implicarea cetățenilor într-un proces democratic este util comunității noastre și ne responsabilizează.”

Până pe 3 iunie, specialiștii CJ Timiș vor lucra la validarea proiectelor depuse. În 4 iunie, cele care au întrunit condițiile impuse de regulament vor fi afișate pe pagina dedicată, www.bugetareparticipativa.cjtimis.ro, urmând ca pe 5 iunie să intre în procesul de votare. Proiectele câștigătoare vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte, până la epuizarea sumei prevăzute. Proiectele selectate în urma procedurii de consultare publică vor fi incluse în bugetul de venituri și cheltuieli al Consiliului Județean Timiș și implementate de aparatul de specialitate al instituției.

Pentru bugetul participativ, o premieră pentru judeţ, CJ Timiş a alocat un buget participativ de 1.000.000 de lei.

Print Friendly, PDF & Email