Peste 800 de tone de deșeuri, adunate de pe rampe ilegale din zona Kuncz

Sursă foto: Primăria Timişoara

Primăria Timișoara și Retim au adunat, într-o lună și jumătate, din zona Kuncz, peste 800 de tone de deșeuri aruncate pe rampe ilegale.

 

Dat fiind că rampele clandestine de gunoi reprezintă o problemă mare a Timişoarei, Primăria a demarat operațiunea de curățenie în cartierul Kuncz. Din 8 martie până în 13 aprilie, Retim a ridicat din rampele clandestine din zonă peste 616 tone de gunoaie. În ultimele şapte zile au mai fost ridicate 85 de tone, deșeuri abandonate pe domeniul public în zona Bisericii Ortodoxe, pe str. Zefirului. Rampe clandestine au mai fost identificate și eliminate și în zona străzii Ovidiu Balea, de unde au fost ridicate aproape 90 de tone de deșeuri, de pe strada Taborului – 22 de tone și de pe str. Nouă – 25 de tone.

Astfel, în mai puțin de o lună și jumătate, au fost ridicate din Timișoara peste 830 de tone de gunoaie depozitate în rampe clandestine, operațiunile costând peste 300.000 de lei din banii timișorenilor, spun reprezentanţii Municiaplităţii.

„Am cerut Poliției Locale să intensifice controalele pentru prinderea și sancționarea cu amenda maximă permisă de lege a celor care aruncă aceste deșeuri în locuri neamenajate. În perioada următoare se vor desfășura controale și împreună cu inspectorii Gărzii de Mediu”, anunţă primarul Dominic Fritz, adăugând că în această opeaţiune vor fi folosite și camere de supraveghere.

Au fost înființate și echipe mixte de control, formate din inspectori de la Direcția de Mediu și Disciplina în Construcții, care vor verifica șantierele din Timişoara și modul în care sunt eliminate deșeurile din construcții, întrucât cantități de sute de tone nu pot proveni numai din amenajări interioare, transmit reprezentanţii Primăriei.

Aceştia mai spun că în Timișoara sunt în jur de 1500 de șantiere pe an, iar acestea vor fi mult mai atent controlate. În urma verificărilor în șantiere, făcute de cei de la Direcția de Mediu în acest an, au fost aplicate opt amenzi în valoare totală de 18.500 de lei, sancţiuni date pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor din construcții. Alte zeci firme care lucrează în șantiere au fost, într-o primă fază, somate să respecte regulile.

De asemenea, se află în pregătire și un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care eliberarea certificatului de atestare a edificării construcției va fi condiționată de dovezile că deșeurile au fost ridicate de un operator autorizat.

“Îi rog pe timișorenii care fac amenajări interioare să ducă deșeurile la cele patru puncte de colectare și să nu mai apeleze la persoane care își fac reclamă pe site-urile de anunțuri, pentru că ajung să fie abandonate apoi pe domeniul public”, mai spune primarul Dominic Fritz.

Pentru timișorenii care fac diverse amenajări în apartamente, în Timișoara funcționează patru puncte de colectare a deșeurilor, puse gratuit la dispoziție de Primărie și Retim: Calea Torontalului nr. 94, Calea Moșniței nr. 2-4, str. A Imbroane nr. 70, Calea Chișodei, str. Mile Cărpenișan nr 3. Lunar, timişorenii pot depune 3 mc/persoană /lună deșeuri vegetale, 5 mc/ persoană/lună deșeuri voluminoase de uz casnic şi 1 mc/persoană/lună deșeuri rezultate din construcții și demolări.

Dat fiind că una dintre plângerile primite de la timișoreni este că la aceste centre nu se primesc toate deșeurile rezultate din amenajări interioare. Primăria anunţă că va extinde contractul cu Retim și vor fi regândite aceste centre.

 

Print Friendly, PDF & Email