Preşedintele Consilului Judeţean Timiş, Alin Nica, s-a deplasat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Lovrin pentru a discuta cu primarul localităţii despre realizarea unui centru medical de recuperare cu ape geotermale.
Realizarea unui centru medical de recuperare, ca secție a Spitalului Județean din Timişoara, este unul dintre cele mai importante proiecte derulate de administraţia judeţeană în Lovrin, anunţă reprezentanţii Consilului Judeţean Timiş. Investiția va pune în valoare apele geotermale din această localitate, transformându-o într-un centru de tratament de interes regional.
Beneficiarii centrului vor fi pacienți din întreg sud-vestul țării, estimându-se că numărul mediu al acestora va fi de 11.000 pe an, în timp ce alte câteva zeci de mii vor putea fi tratați în ambulatoriu. Centrul se va adresa persoanelor cu afecțiuni ortopedice, reumatologice, inflamatorii și degenerative, precum și celor cu patologie asociată cardiologică, neurologică, vasculară sau care au suferit intervenții neurochirurgicale sau traume.
În prezent, se lucrează la documentația necesară licitării studiului de fezabilitate. La o întâlnire pe care a avut-o cu primarul comueni Lovrin, Vasile Graur, Alin Nica a subliniat interesul administrativ la nivelul CJ Timiş pentru ca Lovrinul să beneficieze de această investiție.
Ultimele comentarii