Se aduc îmbunătăţiri la drumul Peciu Nou – Foeni, lucrări care nu au fost incluse în proiectul inițial

Foto: CJ Timiş

Președintele CJ Timiș, Alin Nica, a verificat azi lucrarea de asfaltare a drumului Peciu Nou – Foeni, recent finalizată.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a dorit să afle ce îmbunătățiri se pot aduce lucrării în localitățile pe care le tranzitează, purtând în acest sens discuții, la fața locului, cu primarii localităților, transmit reprezentanţii instituţiei.

Potrivit oficialilor CJ Timiş, au fost vizate situații privind siguranța rutieră, precum montarea de semafoare în intersecțiile cu trafic ridicat, cât și alte intervenții suplimentare care nu au fost cuprinse în proiectul inițial: „Toate acestea au fost date în analiză și lucru specialiștilor de la Direcția Tehnică a Consiliului Județean”.

DJ 593 Peciu Nou – Foeni, o importantă legătură rutieră între România și Serbia, a fost reabilitat pe o lungime de 20 de kilometri. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 31 milioane lei, banii fiind asigurați prin fonduri europene.

Print Friendly, PDF & Email