Universitatea de Vest din Timișoara își menține poziția în Metaranking-ul Universitar ediția 2020, clasându-se pe poziția a patra la nivel național.
În urma procesului de evaluare Universitatea de Vest din Timișoara a obţinut 12 puncte în Metaranking-ul Universitar ediția 2020, cu două puncte suplimentare comparativ cu ediția 2019.
Metaranking-ul Universitar include în analiză 97 de universități active din România (54 publice şi 43 private) dintre care doar 28 (toate publice) au fost apreciate ca având vizibilitate și prezență internațională. Similar edițiilor anterioare, evaluarea prin acest Metaranking a constat în identificarea universităților din România cu vizibilitate internațională (prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și a căror activitate a generat impact în aria academică internațională.
Universitățile românești nominalizate au înregistrat un punctaj total de 163 de puncte, fiind incluse în analiză doar acele universități care au cel puțin o prezență în unul dintre cele nouă ranking-uri internaționale conform metodologiei Metaranking-ului Universitar 2020. Ca urmare a procesului de evaluare, universitățile din Consorțiul Universitaria au obținut 69 de puncte dintr-un total de maxim 163 de puncte (42,33% din punctajul total).
„Am insistat în ultimii ani asupra unei idei rezultate din toate studiile academice, și anume pe faptul că centrul universitar timișorean contribuie cu rezultate și vizibilitate internațională, în contextul general al învățământului superior românesc, la un nivel mult superior comparativ cu nivelul finanțărilor publice anuale de care universitățile timișorene beneficiază an de an. UVT, mai ales, are o contribuție avansată la obținerea acestor rezultate, 12 din cele 18 puncte de evaluare din Metarankingul Universitar 2020 fiind aduse centrului nostru universitar de către Universitatea de Vest din Timișoara”, declară rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea.
Acesta mai spune că, astfel, se validează, încă o dată, faptul că valoarea și prestanța academică din Timișoara, care au primit confirmări și prin Metarankingul Universitar 2020, sunt insuficient susținute prin bugetele publice pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării le alocă universităților merituase.
Ultimele comentarii