Cu sau fără indicii legate de gradul de golire al bugetului de stat, pe lângă celebra iniţiativă a impozitului pe autostop, în Parlament a fost depus recent un proiect de lege ce vizează impozitatea suplimentară a saloanelor de masaj erotic şi a publicaţiilor deocheate. Ineditul proiect de lege îl are printre iniţiatori şi pe senatorul P.N.L. de Timiş Ben-Oni Ardelean.
Impozit XXX
Ineditul proiect de lege depus recent la Senat, numit „Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003, privind prevenirea şi combaterea pornografiei, precum şi a Legii nr. 571/2003, privind Codul Fiscal” îi are printre iniţiatoripe senatorii P.N.L. Ben-Oni Ardelean şi Sorin Roşca Stănescu.
Proiectul prevede, printre altele, accizarea produselor şi serviciilor cu caracter pornografic, precizând că măsurile instituite nu pot fi catalogate drept cenzură, având în vedere că “accesul la materiale şi servicii cu caracter pornografic nu va fi restricţionat, ci doar limitat, cu scopul ocrotirii minorilor, dar şi al moralei publice, precum şi a limitării efectelor evaziunii fiscale în domeniu”. Iniţiatorii mai susţin că necesitatea accizării produselor şi serviciilor de acest gen îşi găseşte fundamentul atât în prevederile similare, existente la nivel european, cât şi în “politica fiscală modernă, adoptată de Guvernul României”.
Mai precis, se doreşte, prin acest proiect de lege, instituirea unei accize fixe pentru fiecare obiect sau publicaţie cu caracter pornografic, precum şi achitarea unei taxe anuale de licenţă de către operatorii economici care prestează activităţi de tip striptease sau masaj erotic. Argumentul, expus în motivaţia proiectului de lege, este că materialele cu caracter pornografic, precum şi serviciile de această natură, nu reprezintă o necesitate şi nici bunuri de larg consum, ci pot fi încadrate cu uşurinţă în categoria bunurilor de lux, şi, în aceste condiţii, “necesitatea taxării suplimentare devine evidentă, măsura având un impact pozitiv asupra veniturilor la bugetul de stat”.
Pentru a nu lăsa lucrurile nelămurite, proiectul de lege începe cu definiţii, arătând că, de exemplu, prin materiale cu caracter pornografic se vor înţelege publicaţii, obiecte, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, filme, înregistrări video şi/sau audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice, piese muzicale, precum şi orice alte forme de exprimare care prezintă comportament sexual explicit sau sugerează o activitate sexuală şi că “prin obiect cu carcater pornografic se înţelege acel obiect, indiferent de forma sau materialul din care este realizat, care are scopul de fi folosit pentru stimularea actului sexual sau în orice alt scop erotic”.
Striptease doar cu scenă, camere de masaj, doar cu toaletă proprie
Proiectul de lege prevede şi norme clare legate de localurile de striptease şi saloanele de masaj erotic. Astfel, localurile în care se prezintă programe erotice, de striptease trebuie să aibă spaţiile de desfăşurare a activităţii inaccesibile privirilor din exterior, să aibă pază asigurată, să nu folosească o reclamă stradală indecentă şi să fie amplasate la o distanţă mai mare de 250 de metri faţă de şcoli, internate sau lăcaşuri de cult. Totodată, există şi prevederi legate de spaţiul minim şi amenajările interioare, în sensul că localurile respective vor trebui să aibă, prin lege, o suprafaţă de minimum 100 de metri pătraţi şi să deţină cel puţin o scenă.
În cazul saloanelor de masaj erotic, prevederile legale obligatorii sunt şi mai interesante. Pe lângă obligativitatea suprafeţei de minimum 100 de metri pătraţi, camerele în care se desfăşoară aceste activităţi trebuie să fie dotate cu grup sanitar propriu şi trebuie să angajeze doar personal calificat în profesia de tehnician masor. Deşi se ştie că, în general, clienţii nu merg la astfel de saloane pentru că au gâtul înţepenit.
Publicaţiile cu caracter pornografic, potrivit aceleiaşi propuneri legislative, trebuie să fie destinate exclusiv persoanelor majore şi să fie prezentate în ambalaje care nu permit răsfoirea sau vizionarea la stand.
Nu scapă de braţul legii nici persoanele care realizează site-uri cu caracter erotic sau pornografic, care sunt obligate să le paroleze, iar accesul la acestea va fi permis numai după ce s-a plătit un abonament lunar de utilizare, stabilit de realizatorul site-ului şi declarat la organele fiscale. Totodată, se interzice realizarea şi administrarea site-urilor având caracter pedofil, zoofil sau necrofil.
Proiectul de lege nu uită să precizeze şi accizele care se speră că se vor încasa în urma aplicării acestui act normative. Astfel, pentru revistele porno se va plăti un euro pe bucată, pentru filmele porno trei euro pe bucată, pentru obiectele cu caracter ponografic, cu valoare unitară de până la 50 de euro, cum ar fi, de pildă, vibratoarele, se va plăti 10 euro pe bucată, iar pentru cele care depăşesc 50 de euro, adică, probabil gonflabile, se va plăti 20 de euro pe bucată.
Completare la “Legea autostopului”
Proiectul de lege depus la Senat are ca scop declarat creşterea veniturilor de stat, scop asumat şi de un alt proiect de lege devenit celebru în ultimele zile – cel de interzicere sau impozitare a autostopului. Astfel, în condiţiile în care reţeaua de transport public rutier este inexistentă între multe localităţi, inclusiv în Timiş, neexistând autobuze sau microbuze care să aibă curse regulate, iar multe linii ferate folosite de navetişti s-au închis, Guvernul U.S.L. vrea să interzică sau să impoziteze în regim de taxi una dintre cele mai practicate metode de transport rutier din România – autostopul, pe motiv că este o practică ilicită cu efecte semnificative asupra transportului local şi cel judeţean.
Astfel, persoanele fizice sau cele juridice nu vor mai putea realiza transport public de persoane cu un autoturism dacă nu respectă prevederilor Legii privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. În acest scop, Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă.
Iniţiatorii proiectului actului normativ motivează noile reglementări şi urgenţa acestora prin faptul că legislaţia în vigoare nu prevede dispoziţii pentru sancţionarea respectivelor fapte care să descurajeze aceste practici ilicite în activitătile de transport rutier de persoane. Ei mai spun că menţinerea acestei stări de fapt, prin perpetuarea practicilor ilicite, afectează profund activitatea întreprinderilor autorizate şi mediul concurenţial, având un impact negativ inclusiv asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate desfăşurate de către persoane fizice şi juridice.
Situaţia actuală, se arată în acelaşi proiect, reclamă o intervenţie imediată pentru “întărirea şi perfecţionarea instrumentelor legale de combatere a activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, inclusiv prin stabilirea unei sancţiuni contravenţionale având un puternic caracter disuasiv, de natură a face intervenţia organelor abilitate mai eficientă”, “eliminarea acelor practici în transportul rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, care afectează siguranţa circulaţiei rutiere”, precum şi “garantarea unui mediu concurenţial corect pe piaţa transportului rutier de persoane.”
Altfel spus, Guvernul Ponta vrea să creeze cadrul legal prin care pot fi sancţionate persoanele fizice sau juridice care efectuează activităţi neautorizate de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor. Potrivit proiectului, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 de lei efectuarea de transport public de persoane cu autoturism de către persoanele fizice sau juridice fără respectarea prevederilor legale, conform cărora transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se poate executa numai de transportatori autorizaţi.
Este greu de imaginat însă cum se vor aplica aceste prevederi legale, cum vor lucra agenţii fiscali puşi să depisteze autostopişti, şi cum vor dovedi aceştia că o persoană surprinsă într-o maşină e autostopist, rudă sau prieten al conducătorului auto. În plus, ce alternativă oferă Guvernul care vrea să stopeze această practică, într-un judeţ mare, precum Timişul, unde reţeaua rutieră de transport public lipseşte cu desăvârşire pe zone destul de mari?
Economist: “Unele din propunerile de impozitare din ultima perioadă intră în sfera penibilului”
Economistul Nicolae Bobiţan, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, susţine că unele dintre propunerile de impozitare din ultima perioadă intră în sfera penibilului şi că reprezintă un indiciu că Statul nu ştie de unde să mai facă rost de bani la buget. “Din punctul meu de vedere, multe din aceste proiecte recente legate de impozitare suplimentară intră în sfera penibilului şi reprezintă un indiciu că s-a cam ajuns la fundul sacului, şi că nu se ştie de unde să se mai scoată bani. Din propunerile recente de impozitare, fezabil e doar acel proiect legat de construcţii speciale, care e normal, până la urmă, pentru că şi companiile trebuie să plătească pentru acest gen de construcţii, la fel cum plătesc persoanele fizice. În ceea ce priveşte propunerile ciudate legate de impozitare, cum ar fi acea impozitare a autostopului, pe lângă faptul că sunt imposibil de aplicat, sunt ridicole şi arată că Guvernul, pentru că nu i-a ieşit planul cu acciza pe carburanţi, caută surse alternative de a mai strânge bani.”
Ultimele comentarii